Primăria Craiova vrea să introducă şi o taxă de salubrizare de 7 lei/persoană/lună la nivelul întregului oraş, care să fie suportată obligatoriu de toţi craiovenii care nu deţin contracte pentru colectarea gunoiului menajer cu SC Salubritate. În luna septembrie, aproximativ 75.000 de locuitori nu au plătit operatorului de salubrizare nici un ban pentru ridicarea gunoiului.
În luna septembrie, aproximativ 30% din locuitorii Craiovei nu au plătit nici un ban pentru curăţenia oraşului. Potrivit Salubrităţii, la data de 30 septembrie, 20.330 de proprietari de gospodării individuale (case) aveau încheiat contract de prestări servicii cu SC Salubritate Craiova SRL, însumând 40.836 persoane. La aceştia se adaugă 3.300 de agenţi economici şi contractele de salubrizare cu 460 de asociaţii de proprietari, ai căror reprezentanţi au declarat un număr de 150.000 de persoane. În total este vorba de 194.136 de persoane care au plătit pentru salubrizarea oraşului, diferenţa până la 269.506 de locuitori – câţi au fost declaraţi la recensământul populaţiei din 2011 – fiind de 75.370 de persoane care nu se regăsesc în contractele cu SC Salubritate Craiova. Pentru a-i face pe toţi locuitorii să plătească pentru curăţenia oraşului, Primăria Craiova intenţionează să introducă o taxă specială de salubrizare. Autorităţile au întocmit regulamentul pentru aplicarea acesteia şi l-a postat pe site pentru a putea fi consultat de cetăţeni până la data de 23 octombrie, când urmează să fie supus votului consilierilor municipali. Regulamentul va fi pus în aplicare după ce va fi votat şi de aleşii locali.
Cine trebuie să plătească această taxă
Potrivit regulamentului, taxa specială de salubrizare trebuie să fie plătită de toţi craiovenii care nu deţin contracte de prestări servicii cu SC Salubritate Craiova. Dacă sunt persoane fizice, taxa va fi de 7 lei/persoană/lună. Un alt articol al regulamentului spune că persoanele fizice sunt obligate la plata acestei taxe în funcţie de numărul de persoane din fiecare familie, respectiv numărul locatarilor existenţi la adresa respectivă (membri de familie, rude, chiriaşi, flotanţi). Pentru persoanele juridice, taxa de salubrizare este de 77 lei/mc /lună, cantitatea de gunoi urmând să fie cântărită de către Salubritate. Taxa de salubrizare se plăteşte, potrivit regulamentului, până la data de 25 a lunii următoare, în această taxă intrând colectarea şi transportul separat al deşeurilor menajere. Cei care nu respectă declaraţia de impunere şi nu plătesc taxa la timp sunt pasibili de amenzi cuprinse între 200 de lei şi 500 de lei.
Cum vor fi depistaţi craiovenii fără contracte
Ca oricare altă taxă, şi aceasta va fi achitată la ghişeele Direcţiei de Taxe şi Impozite, banii vărsându-se la bugetul local, iar de aici fiind plătiţi operatorului de către Primărie. Regulamentul spune şi cum vor fi identificaţi cei care sunt obligaţi să plătească această taxă. Salubritatea va comunica Direcţiei de Taxe din cadrul Primăriei Craiova, până în ultima zi lucrătoare ale fiecărei luni, lista persoanelor care au deja de contracte şi cei cărora le-au fost reziliate. „Lista va conţine elementele absolut necesare identificării persoanelor şi numărul persoanelor care locuiesc la adresa respectivă”, se arată în regulament. Direcţia Impozite şi Taxe aplică taxa specială de salubrizare pe baza acelor date, iar pentru o impunere corectă poate să solicite numărul de persoane al familiei şi la Direcţia de Evidenţă a Persoanelor.
Craiova , printre oraşele codaşe
Craiova este printrele ultimele oraşe din ţară care introduc această taxă de salubrizare. Municipiul Iaşi a introdus o astfel de taxă din anul 2013, iar valoarea era încă de pe atunci mai mare, respectiv 10,80 lei/lună/persoană pentru persoanele fizice, pentru gospodării – 18,00 lei/lună/persoană şi pentru persoanele juridice -111,00 lei/mc. Cea mai mare mare taxă de salubrizare o are Clujul – 22,56 lei pe lună pentru persoanele fizice şi 67,68 lei pentru persoanele juridice, urmată de municipiul Timişoara -11,88 lei/persoană/lună, iar pentru persoanele juridice – 121, 46 lei/metru cub. Cuantumul de 7 lei/persoană pe lună cât se propune la Craiova se regăseşte la Brăila, un municipiul cu o populaţie de 303.000 de locuitori şi 35 de cartiere.