Centrul social pentru copii „Aripi de Lumină” al Asociației Vasiliada, aflată sub patronajul Mitropoliei Olteniei, a găzduit în această perioadă atelierul de pictură a icoanelor pe sticlă, organizat de Secția de Etnografie a Muzeului Olteniei și coordonat de prof. Cătălin Ostroveanu. „În cadrul incursiunii în lumea artelor plastice, copiii s-au familiarizat cu diferite tehnici de lucru, pe parcursul execuției lucrărilor fiind îndrumați și încurajați. Imaginația, creativitatea au însuflețit atmosfera, oferind copiilor posibilitatea să-și exprime emoțiile, gândurile, trăirile prin intermediul limbajului plastic, dând dovadă de sensibilitate și frumos”, a precizat Renata Bănescu, psihopedagog în cadrul Centrului social „Aripi de Lumină”.
Scopul atelierului a constat în educarea sensibilității față de valorile spiritual creștine, antrenarea copiilor în activitățile de pictură contribuind la formarea și afirmarea personalității creatoare, prin valorizarea potențialului artistic. „Arta îi pregătește pe copii să trăiască în frumusețe și armonie cu ei înșiși, cu cei din jurul lor, cu natura, să perceapă frumosul din jur și să-l redea într-o manieră originală, având o influență benefică asupra formării personalității copilului, atât pe plan estetic, dar și pe plan moral, afectiv, intelectual. Pictura, reprezentând diferite personalități marcante ale vieții creștine, a adus bucurie în sufletele copiilor, fiind încurajată activitatea de grup, originalitatea și spontaneitatea”, a adăugat Renata Bănescu. La final, a fost organizată o expoziție cu lucrările copiilor.