Un nou acord-cadru pentru asfaltările din Craiova

0
339

Autorităţile locale vor scoate la licitaţie un nou acord-cadru pentru asfaltarea străzilor din Craiova. Primarul Olguţa Vasilescu a explicat că actualul contract, întocmit între fosta administraţie şi firma Delta, nu mai poate fi aplicat deoarece au fost consumaţi toţi banii alocaţi. 

Primarul Lia Olguţa Vasilescu a declarat, săptămâna trecută, că Primăria Craiova nu va mai putea să asfalteze străzile pe actualul contract-cadru, întocmit pe o perioadă de patru ani de fosta administraţie cu firma Delta. Autorităţile susţin că suma de 80 de milioane de lei, care a fost alocată la începutul lui 2012, a fost deja cheltuită, dar mai sunt totuşi multe lucrări de realizat. „Noi avem un caz foarte ciudat la Craiova, în sensul că exista un contract înainte, pe patru ani cu o firmă. Pot să vă spun şi care este, pentru că ştiţi foarte bine, e firma Delta. Dar era prevăzută şi o anumită sumă, care era estimată de fosta administraţie să ajungă pe patru ani la asfaltări. Ei bine, noi am asfaltat într-un an, în câteva luni, cât îşi propusese fosta administraţie să asfalteze în patru ani. Asta înseamnă că deja s-au terminat fondurile alocate”, a explicat primarul Craiovei.

Un nou contract va fi scos la licitaţie

Autorităţile locale susţin că există o singură variantă de a ieşi din această situaţie. Primarul Lia Olguţa Vasilescu a declarat că se va negocia cu actualul titular de al acordului-cadru, şi anume firma Delta ACM Bucureşti, în vederea realizării acestui contract. „Suntem în situaţia în care s-au cheltuit banii, dar contractul-cadru este pe patru ani de zile. Va trebui să ajungem la un compromis cu firma respectivă, să accepte să se finalizeze acest contract ca să putem anul viitor să facem o nouă licitaţie pentru un nou acord-cadru de drumuri”, a spus Olguţa Vasilescu. După întreruperea vechiului contract, Primăria Craiova va scoate la licitaţie unul nou, care va fi semnat tot pe patru ani. „Mergem tot pe acord pentru că legislaţia este o nebunie totală. Ca să stau şase luni să asfaltez o stradă, asta înseamnă că îmi mai trebuie vreo 60 de ani de mandat la primărie ca să pot să asfaltez ce mi-am propus. Şi culmea e că avem bani, de ce să nu facem”,.

Bani mai mulţi pentru lucrările de asfaltare

Noul acord-cadru pentru asfaltare va avea o valoare mult mai mare decât actualul, autorităţile spunând că, în felul acesta, se evită situaţia actuală, când se termină banii înainte de expirarea celor patru ani. „A mers foarte bine pe acord-cadru, problema este că domnul Solomon îşi propusese o sumă de 500 miliarde de lei pentru asfaltări, ori noi 350 de miliarde i-am băgat numai anul acesta. Vor fi mai mulţi bani pe acordul-cadru, din cauza asta noi, când facem licitaţii, punem o sumă maximă, iar asta nu înseamnă că se va ajunge la ea”, a spus primarul Craiovei, Olguţa Vasilescu, care a oferit exemplul unui alt contract lansat de municipalitate. „La locurile de joacă sunt câteva milioane de euro, dar nu înseamnă că vom ajungem să îi cheltuim pe toţi. Însă, în momentul în care ai organizat o licitaţie care te ţine pe loc timp de şase luni de zile, este bine să o ai pentru o perioadă de măcar patru ani, ca să nu mai stai la fiecare început de an să faci licitaţie”.

Fără acte adiţionale

Pe de altă parte, primarul Lia Olguţa Vasilescu a precizat că preferă un nou acord-cadru în locul unui act adiţional la actualul contract pentru că lucurile să fie „curate”. „Nu se pot face acte adiţionale şi eu nici nu sunt de acord cu ele. Am un principiu că e mai bine să fie totul curat ca să nu avem nici un fel de probleme”, a comentat primarul Craiovei. Lia Olguţa Vasilescua menţionat că o parte din banii proveniţi amenzi vor fi investiţi în spitale şi şcoli, dar şi în asfaltări de străzi. „Noi, în ultimele luni, tot ce a venit surplus la bugetul local – şi am avut 180 miliarde de lei în plus, în condiţiile în care suntem printre puţinele oraşe din România care nu au mărit taxele şi impozitele locale – a mers către spitale şi o parte importantă la drumuri”.