Uneori ai impresia că premierul Ludovic Orban, liderul liberalilor, vorbeşte ca să se afle „în taină”, cum se spune, fiindcă mesajul său, nu rareori, rămâne fad şi obligatoriu contondent la adresa adversarilor politici. N-are supleţe, seducţie, efervescenţă, elevaţie, conţinut, practic nimic de luat în seamă. Dar preseverează. Una din ultimele sale cugetări belicoase sună astfel: „Intrăm pe ultima sută de metri. Mai avem 10 zile de campanie şi am stabilit intensificarea campaniei directe a candidaţilor PNL. Ne luptăm cu 28 de baroni roşii şi peste 1600 de satrapi locali, care au ţinut localităţile în sărăcie şi lipsite de speranţă. Bătălia cu PSD este una de o dificultate extrem de mare. Obiectivul nostru este de a scăpa, cât mai multe judeţe de baronii roşii şi de a câştiga cât mai multe primării care au fost conduse de PSD”. Fireşte, într-o campanie electorală se proferează multe „minuni”, numai că Ludovic Orban o ţine langa cu „baronii roşii” –în sens peiorativ- fără a explica semantica sintagmei, în înţelgerea sa. Lustruirea termenului de „baron”, fără nici o noimă, este o prostie rotundă şi rece. Fiindcă în măsura în care există „baroni roşii” există şi „baroni galbeni”, presupunând că asta înseamnă realegerea preşedinţilor de consilii judeţene, candidaţi PSD şi a primarilor PSD, care au mai fost în mandat. Prin votul uninomial reinstituit, preşedinţii de consilii judeţene sunt reinvestiţi prin vot popular. Deplin democratic. Dacă a făcut ceva, de-a lungul unui mandat, un preşedinte de consiliu judeţean are şanse să fie reales. Dacă nu, „pa” şi la revedere. În privinţa „satrapilor locali”, cum îi numeşte Ludovic Orban, lucrurile stau de-a dreptul comic: acolo unde „satrapii locali” au trecut de la PSD la PNL au devenit, prin „sublimare”… îngeri de pus în ramă. Dovadă? Pitoreasca reevaluare a lui Mihai Chirică, fost primar PSD la Iaşi, „o ruşine”, cum îl eticheta anul trecut Rareş Bogdan, devenit acum… unul dintre cei mai buni primari din ţară. În aprecierea aceluiaşi europarlamentar, prim-vicepreşedinte al PNL. Un plus de seriozitate, în astfel de evaluări conjuncturale, în spaţiul public, ar fi de dorit, mai ales când ele vin de la primul-ministru al ţării. E drept, cu destule derapaje în afirmaţiile făcute, cu referire directă la PSD. N-avem nici baroni roşii, nici baroni galbeni, ne explică DEX-ul dacă e nevoie, avem nişte persoane cu vocaţie administrativă, care au lăsat ceva durabil în urma lor, motiv pentru care alegătorii îi realeg de regulă. În Franţa, una din ţările europene spre care privim frecvent, din atâtea şi atâtea motive, sunt frecvente cazurile de primari şi preşedinţi de consilii regionale realeşi, cum s-a întâmplat şi anul acesta, la alegerile municipale. Termenul de „baron”, utilizat o vreme, până la saturaţie şi de media din Hexagon, a fost aproape, cu desăvârşire abandonat. Mai concret: un candidat nu este mai bun sau mai rău, dacă aparţine unei anumite formaţiuni politice. El este bun sau frecventabil şi poate constitui o investiţie de încredere, mai ales dacă a făcut ceva în slujba colectivităţii, pe durata mandatului expirat, probând putere de muncă, hărnicie, dialog cu cei care l-au investit. Cultivând o adversitate iraţională faţă de adversarii politici, oricare ar fi ei, nu facem decât să întreţinem falii în societate, când nevoia cea mare, chiar imperativă, este de solidaritate. Dar cine mai vorbeşte de aşa ceva astăzi? Visând ziua şi noaptea doar la alegeri, amăgiţi de sondaje mai mult sau mai puţin veridice, scăpăm din vedere multe alte lucruri, inclusiv lupta cu pandemia de Covid-19, care ne-a pus pe toţi, cu baroni roşii şi baroni galbeni, fără discriminare, unde suntem. Şi nu suntem unde trebuie.
