Tânăr de 18 ani, REŢINUT în legătură cu atacul terorist de la metroul din Londra

0
471

atac-terorist-londra-728x300Poliţia britanică a anunţat că a reţinut în zona oraşului Dover un tânăr despre care se crede că ar avea legătură cu incidentul terorist de la Londra, informează site-ul postului BBC News online.

Suspectul a fost reţinut, sâmbătă dimineaţa, în zona portuară a oraşului Dover.

Explozia care a avut loc vineri la staţia de metrou londoneză Parson Green a fost declanşată de un dispozitiv improvizat, iar serviciul britanic de informaţii interne, MI5, participă la investigarea incidentului. În urma deflagraţiei, 29 de persoane au avut nevoie de îngrijiri medicale.

Reţeaua teroristă Stat Islamic a revendicat responsabilitatea comiterii incidentului terorist ce a avut loc vineri la metroul din Londra.