Craiova: Măsuri de ordine la meciul de fotbal dintre CS Universitatea Craiova şi CS Concordia Chiajna

0
296

jandarmAproximativ 60 de jandarmi din cadrul Grupării Mobile Craiova vor asigura măsurile de ordine publică şi siguranţa spectatorilor la meciul de fotbal dintre echipele CS Universitatea Craiova – CS Concordia Chiajna. Partida se dispută duminică, 18 septembrie a.c., începând cu ora 17.00, pe stadionul Extensiv, din Craiova. Accesul spectatorilor în stadion se va face începând cu ora 15.00, iar pentru a evita aglomeraţia în jurul punctelor de intrare în stadion, Gruparea de Jandarmi Mobila Craiova recomandă suporterilor să vină din timp, începând cu ora deschiderii porţilor de acces. De asemenea, solicită, atât suporterilor, cât şi cetăţenilor, să manifeste înţelegere faţă de măsurile care vor fi asigurate cu acest prilej şi să răspundă cu solicitudine indicaţiilor forţelor de ordine, pentru ca această competiţie să se desfăşoare în condiţii optime de siguranţă. Jandarmeria recomandă suporterilor să nu se implice în incidente care ar putea duce la tulburarea ordinii şi liniştii publice, delimitându-se de orice formă de violenţă verbală sau fizică, ce ar putea conduce la manifestări violente.

Jandarmii reamintesc faptul că:

– Spectatorii nu au voie să introducă în stadion băuturi alcoolice, materiale pirotehnice interzise de lege ori alte obiecte care pot pune în pericol securitatea participanţilor la această competiţie sportivă;

– Este interzisă afişarea de inscripţii care incită la ura naţională, rasială, de clasă ori religioasă, la discriminări de orice fel şi la violenţă;

– Participanţii la această manifestare sportivă trebuie să respecte măsurile stabilite de organizatori şi forţele de ordine pe traseele către locul de desfăşurare a meciului, în apropierea şi în incinta arenei sportive;

– Intrarea în stadion, accesul publicului prin turnichete, paza vestiarelor şi protecţia arbitrilor, îndrumarea şi supravegherea publicului în stadion se realizează cu agenţi ai societăţii de pază şi protecţie contractată de organizator.