Mesajul primarului Craiovei la începutul anului şcolar

0
327

Dragi profesori,

Dragi părinţi,

Dragi elevi şi preşcolari,

Trăim astăzi, împreună, o zi încărcată de emoţie. Firească. Pentru administraţia publică locală, pentru calitatea mea de primar, deschiderea anului şcolar nu este doar un moment festiv. Ci este şi unul circumscris responsabilităţii depline.

Anul acesta, toate cele 62 de şcoli şi grădiniţe cu personalitate juridică au obţinut autorizaţie de funcţionare, mai puţin trei structuri: grădiniţele „Curcubeul copilăriei”, „Aşchiuţă” şi cea din Cernele, care sunt în curs de obţinere a autorizaţiei, după ce s-a făcut racordarea la reţeaua de apă a oraşului şi s-au început reparaţiile. Din păcate, durata de timp a organizării licitaţiei pentru reabilitarea unităţilor de învăţământ s-a prelungit până la începutul lunii septembrie şi, din cauze obiective, lucrările vor continua până la sfârşitul anului 2013, dar se vor executa în week-end, pentru a nu perturba procesul educaţional.

Vestea bună este că există finanţare pentru reparaţii, iar pentru reabilitare termică, oraşul nostru a fost selectat într-un program al Băncii Europene de Reconstrucţie şi Dezvoltare, care prevede, între altele, că unităţile de învăţământ vor beneficia de resurse ce urmează să fie recuperate din scăderea facturilor la utilităţi.

Folosesc acest prilej pentru a transmite elevilor şi părinţilor acestora, cadrelor didactice gândurile cele mai bune. De asemenea, asigur întregul corp didactic, din municipiul Craiova şi judeţul Dolj, de imensul respect pe care li-l port şi de toată disponibilitatea mea pentru colaborare. La rândul meu şi eu sunt mândră de copilul meu care, anul acesta, păşeşte pentru prima oară într-o grădiniţă.

Un an şcolar plin de succese şi împliniri să avem toţi cei implicaţi!