Corlăţean: Am solicitat CE un mecanism de sprijin pentru Republica Moldova, afectată de embargoul Rusiei

0
282
Titus Corlăţean

Ministrul de Externe, Titus Corlăţean, susţine că a solicitat Comisiei Europene să elaboreze un mecanism de sprijin financiar, prin care să fie compensate pierderile suferite de Republica Moldova, ca urmare a embargoului impus de Rusia asupra vinurilor moldoveneşti. Corlăţean a declarat, într-un interviu video acordat Agerpres, care va fi difuzat mâine, că şi România ar putea ajuta statul vecin, prin creşterea cotelor de import pentru produsele restricţionate de Rusia, dar că aşteaptă şi un răspuns din partea Guvernului Republicii Moldova. Şeful diplomaţiei a semnalat că restricţiile impuse de Moscova ar putea cauza „pierderi foarte serioase” pentru bugetul statului vecin, dat fiind faptul că embargoul vizează produse perisabile. El a arătat că ministrul român al Agriculturii, Daniel Constantin, este „extrem de interesat şi angajat în a găsi soluţii” şi a reiterat apelul către companiile româneşti, către retaileri, precum şi către populaţia României, de a demonstra solidaritate, cumpărând produse din Republica Moldova în această perioadă. „Acest lucru ştiu că e deja subiect de analiză şi preocupare şi de reacţie şi din partea altor state ale Uniunii Europene. Am discutat cu colegi, miniştri europeni, în ultimele zile, şi există aceeaşi reacţie. La acest lucru adăugaţi şi discuţiile pe care şi eu personal le-am lansat încă din 6 septembrie, la Reuniunea informală a miniştrilor Afacerilor Externe din UE, la Vilnius. Am avertizat la acel moment că, din datele pe care le avem, există riscul unui embargou pentru produse din Republica Moldova şi am solicitat Comisiei Europene (doi comisari erau prezenţi) să pună pe picioare rapid un mecanism de asistenţă, de sprijin şi de compensare financiară pentru pierderile suferite, atenţie, de un partener al UE, nu vorbim de orice fel de stat. (…) A fost o receptare pozitivă a mesajului transmis, ştiu că acest lucru se discută în Comisia Europeană şi mecanisme pot fi identificate. Adică atât la nivel european, cât şi din partea statelor membre, în primul rând România, eu cred că va exista un sprijin concret şi solidaritate în momente dificile. Şi poate nu doar pentru Republica Moldova”, a susţinut Titus Corlăţean. În context, ministrul a spus că are „aşteptări pozitive” în ceea ce priveşte Republica Moldova, în ciuda acestui context mai complicat, „cu măsuri economice restrictive”, „profund nejustificate”. Rusia a interzis, începând cu 10 septembrie, importul de vinuri din Republica Moldova, acuzând calitatea proastă a acestor produse. Măsura vine la scurt timp după ce oficiali de la Moscova au declarat că, odată cu apropierea Republicii Moldova de UE, va avea de suferit comerţul dintre cele două state.