CS Universitatea, doar egal la Câmpina

0
376
Erik Lincar

CS Universitatea Craiova a încheiat la egalitate, scor 1-1, partida amicală disputată marţi seara, la Câmpina, în compania formaţiei locale CSM, nou-promovată în Liga a III-a. Craiovenii au deschis scorul în minutul 43, prin Albert Voinea, iar gazdele au egalat cu două minute înainte de final, prin Nae. Erik Lincar a mizat pe următoarea echipă: Brac – Cârjă, Ljubinkovic, Pătraşcu, I. Stancu – Ad. Ionescu – Câju, Dragalina, Ganea – Opriţa, Voinea. După pauză au mai intrat: Irimia – Scarlat, Precup, Sin, Vişan, Velcovici, Dragu, Fl. Pârvu.  Despre meciul cu CSM Câmpina, antrenorul Lincar a declarat: „Am jucat cu o echipă foarte bine organizată, care s-a apărat exemplar în multe momente. Am avut câteva ocazii clare de a marca, dar nu am reuşit să facem diferenţa. Sper să creştem de la meci la meci, mai ales că ne aşteaptă jocul din Cupă de pe 27 august. Am aşteptări mai mari de la cei de la mijloc, iar cei din atac mi-aş dori să marcheze mai uşor. Per total, sunt mulţumit, în perioada aceasta de pregătire am muncit foarte mult, ne-am antrenat bine. Campionatul va fi unul echilibrat şi până în ultimele etape nu se vor cunoaşte promovatele. Sunt multe echipe care s-au întărit în această vară”. Următoarea partidă amicală a Craiovei se va disputa mâine, de la ora 10.30, la Brazi, în compania divizionarei secunde Unirea Slobozia.