Doar o repriză de speranţă pentru tricolori

0
324

România a remizat cu Slovacia în ultimul amical înaintea dublei cu Ungaria şi Turcia, din preliminariile CM 2014

Prima repriză a amicalului cu Slovacia ne-a crescut moralul înaintea dublei decisive pentru intrarea în barajului de mondiale, dar a doua parte ne-a adus cu picioarele pe pământ. Piţurcă a trimis pe teren o echipă tânără, în care doar mijlocaşii centrali, Lazăr şi Hoban, plusau la capitolul experienţă, deşi al doilea abia a intrat în familia tricoloră. Chiricheş şi-a însuşit banderola din postura de căpitan, din postura de cel mai ofertat fotbalist român, dar şi fiindcă Lobonţ şi Marica au fost rezerve. Banda dreaptă a funcţionat ideal, cu Măţel şi Torje şerpuind prin defensiva adversă, iar România şi-a îngrămădit adversarii în propria jumătate, creându-şi destule ocazii. Maxim a apărut în premieră în centrul liniei mediane, dar a fost incomodat de scoaterea din bandă, în special când trebuia să joace cu spatele la poarta adversă. Mmeciul a început cu o bară a slovacilor, pe bulevardul lăsat de Latovlevici în defensivă, neacoperit până la finalul jocului. Golul lui Stancu din faza creată de Torje a concretizat dominarea noastră din prima parte, în care vedeta oaspeţilor, Hamsik, a atins doar de 3 ori mingea, de fiecare dată când ai săi au trecut mijlocul terenului. Forţele s-au egalat atât pe teren, cât şi pe tabelă în partea secundă, în care românii au predat iniţiativa, doar mingile aruncate în extremă, pe spaţii libere, mai aducând pericol la poarta adversă. Slovacii au egalat tot printru-un atacant care joacă în Turcia, Sestak, de la Bursaspor, care a speculat greşeala de poziţionare a lui Latovlevici, iar pe final au avut şansa răsturnării scorului, moment în care puţinii fani prezenţi la stadion au cerut demisia selecţionerului.. Pintilii a irosit cea mai mare şansă a României, care a evoluat în ultimele zece minute în inferioritate, fiindcă Marica nu şi-a mai revenit după o lovitură încasată în figură.

Piţurcă: „Nu s-a simţit lipsa lui Mutu, nu merita să fie convocat”

Victor Piţurcă l-a depăşit pe Anghel Iordănescu la prezenţe pe banca naţionalei, fiind pentru a 84-a oară în postura de selecţioner. Piţurcă a declarat la conferinţa de presă că, în ciuda remizei, a fost un test util înaintea dublei cu Ungaria şi Turcia din preliminariile Cupei Mondiale. „Chiar dacă nu am obţinut victoria, consider că a fost un test util înaintea dublei cu Ungaria şi Turcia. Am avut o primă repriză foarte bună, însă am ratat ocaziile de a majora scorul, iar în a doua nu am mai intrat atât de determinaţi în joc, au fost relaxaţi şi asta ne-a costat” a spus Piţurcă. El a precizat că Vlad Chiricheş a fost căpitanul echipei, deoarece a fost cel mai valoros jucător din echipa care a intrat pe teren. Victor Piţurcă a afirmat că regretă că a avut dreptate în cazul lui Iasmin Latovlevici, când a declarat că nu face foarte bine faza defensivă: „Nu ştiu cine va fi rezerva lui Raţ. Cel mai în formă jucător la acel moment, pe acel post. Şi nu ştiu sigur dacă Raţ va fi titular. Nu am fost nemulţumit de Latovlevici, dar i-am spus ce înseamnă un meci la echipa de club şi altul la echipa naţională. Adversarul a fost mai puternic decât el în anumite momente. Cum s-a întâmplat şi cu alţi jucători”. Referitor la scandările din finalul meciului, când fanii i-au cerut demisia, Piţurcă a precizat: „Sincer, nu mă aşteaptam la reacţia asta. Cred că acei suporteri nici nu ştiau că în ultimele minute ne apăram pentru că jucam în zece oameni”. Victor Piţurcă s-a arătat îngrijorat de problemele lui Ciprian Marica şi Gabriel Torje, care nu şi-au găsit echipe: „Mă îngrijorează însă situaţia a doi-trei jucători cu probleme la echipele de club, Marica, Torje, care probabil va fi iar împrumutat la Granada. Soluţii vom găsi, e posibil ca Stancu să-l înlocuiască pe Marica, de asemenea, Rusescu poate fi o soluţie dacă joacă la echipa de club. Nu s-a simţit lipsa lui Mutu deloc, el nu a meritat să fie convocat”.

 

România – Slovacia 1-1

Au marcat: Stancu 44 / Sestak 56.

Stadion: „Arena Naţională”, spectatori: 7.000.

România: Tătăruşanu – Măţel (Nica 71), Găman (Goian 46), Chiricheş, Latovlevici – Lazăr (Pintilii 46), Hoban – Torje (Nicoliţă 62), Maxim (Grozav 46), Tănase (Marica 76) – Stancu.  Selectioner: Victor Piţurcă.

Slovacia: Mucha – Pekarik, Cisovsky, Durica, Breznanik (Salata 62) – Kona (Pecovsky 62), Kucka – Sestak (Depetris 78), Hamsik (Stefanik 65), Weiss (Mak 70) – Jakubko (Nemec 46). Selecţioner: Jan Kozak.

Arbitri: Neil Doyle – Wayne McDonnall şi Ciaran Delaney (toţi din Irlanda).

Cartonaşe galbene: Lazăr 23, Nica 90 / Kona 35, Cisovsky 41, Durica 73.