Handbalistele Craiovei au început pregătirea, cu un nou antrenor

0
637

Echipa feminină de handbal SCM Universitatea Craiova s-a reunit pentru a pregăti următorul sezon, într-o formulă mult schimbată şi cu un nou antrenor principal, Ovidiu Mihăilă, acesta fiind ajutat de Florentina Stanciu. Nu mai puţin de 11 achiziţii a efectuat SCMU Universitatea Craiova. Lipseşte pentru prima perioadă a pregătirii portăriţa Darly Zoqbi de Paula, care va fi prezentă cu naționala Spaniei la JO de la Paris.

Lotul Craiovei s-a reunit mai întâi duminică, la o terasă din Parcul Romanescu, unde a fost sărbătorită şi Katarina Džaferović, noul inter dreapta al echipei, care a împlinit 22 de ani.

„Ţin să mulțumesc pentru oportunitatea de a face parte din acest proiect şi sper să fie unul frumos, de viitor, să ne luptăm an de an pentru a atinge performanțele din trecut. Pe multe dintre fete le ştiu de când lucram la Gloria Buzău, unde am avut o perioadă frumoasă, cu două calificări în cupele europene. Am crescut într-un mediu în care mi se cerea performanță, indiferent de valoarea lotului. Îmi doresc, ca și un obiectiv personal, cel puțin la nivelul sezonului trecut, și de acolo să ne propunem mult mai sus”, a declarat Ovidiu Mihăilă.

După ce a câştigat campionatul cu CSM Bucureşti, Zeljka Nikolic a revenit la Craiova, unde a reuşit cea mai mare performanţă din istoria echipei, câştigarea Cupei EHF în 2018. „Sunt fericită că m-am întors aici, unde am realizat o mare performanţă. Avem multe jucătoare noi la echipă, sunt handbaliste valoroase, cu care ne putem ridica nivelul, dacă muncim din greu. Nu ne-a fost anunţat obiectivul, dar cu siguranţă va trebui să depăşim clasarea de anul trecut” a declarat extrema de 33 de ani.

Primul meci amical va fi pe 27 iulie, contra formației CSM Tg. Jiu, apoi SCM Universitatea Craiova va organiza, în perioada 8 -10 august, „Cupa Craiovei”, competiție la care vor mai participa alte trei echipe din Liga Florilor: Dunărea Brăila, SCM Rm. Vâlcea și Gloria Buzău.

În continuare, în perioada 16-18 august, echipa din Bănie va turneu la Râmnicu Vâlcea, alături de echipa gazdă, SCM, şi Corona Brașov și CSM Slatina. Urmează pentru echipa antrenată de Ovidiu Mihăilă două meciuri amicale cu CSM Ploiești, programate pe 23 și 24 august. Noul sezon din Liga Florilor debutează pe 1 septembrie, iar SCM Universitatea Craiova va juca pe teren propriu cu nou-promovata CSM Slatina.

Lotul SCM Universitatea Craiova:

Portari:  Darly Zoqbi de Paula (Spania), Jovana Risović (Serbia), Ioana Pavăl;

Extreme stânga: Dijana Mugoša (Muntenegru), Andreea Mihart, Alina Grigorie;

Extreme dreapta: Zeljka Nikolic (Serbia), Orsolya Maria Mózes;

Interi stânga: Ćamila Mičijević (Croația), Aslı İskit (Turcia), Patricia Moraru, Claudia Pașcan;

Interi dreapta: Katarina Džaferović (Muntenegru), Nicoleta Tudorică;

Centri: Valentina Blažević (Croația), Francielle da Rocha (Brazilia);

Pivoţi: Katarina Bojicić (Serbia), Ruth João (Angola), Teodora Popescu.