Arestat pentru tâlhărie

0
362

În noaptea de 15 iulie a.c., polițiști din cadrul Secției 1 Poliție Craiova au reținut, pentru 24 de ore, un bărbat de 45 de ani, din municipiul Craiova, sub aspectul săvârşirii infracțiunii de tâlhărie. Ulterior acesta a fost arestat preventiv.

În fapt, în seara zilei de 12 iulie a.c., ora 20.50, bărbatul ar fi sustras mai multe produse dintr-un centru comercial situat pe strada “Brestei”, trecând prin zona caselor de marcat fără a plăti. Acesta a fost urmărit de agentul de pază, bărbatul opunând rezistență pentru a-și asigura scăparea, reușind să fugă. În seara zilei de 14 iulie, în baza mandatului de aducere emis pe numele său, bărbatul a fost identificat de polițiști și condus la audieri. În urma probatoriului administrat, în noaptea de 15 iulie, polițiștii l-au reținut pe bărbat, pentru 24 de ore, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de tâlhărie, fiind introdus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Dolj. Ieri, 15 iulie, judecătorul de drepturi și libertăți din cadrul Judecătoriei Craiova a dispus arestarea preventivă pentru 30 de zile.