Ne-a trecut glonţul pe lângă ureche

0
1966
Universitatea Craiova s-a chinuit acasă cu nou-promovata Clinceni, câştigând in extremis
După victoria din Azerbaidjan, Craiova adus peste 10 mii de spectatori la debutul în noul campionat, chiar dacă adversarul n-a fost unul atrăgător: o debutantă în Liga I, Clinceni. Iar  galeria a avertizat din start: „Craiova vrea campionatul!”, pretenţiile fiind pe măsura susţinerii. Papură s-a lovit din start de problema „under” şi a fost nevoit să debuteze un jucător de 16 ani, Ştefan Baiaram, pe postul rezervat lui Mihăilă, accidentat, şi pe care la Baku a evoluat Vătăjelu. Celălalt junior a fost un alt debutant, Marian Şerban, readus după un împrumut la Mioveni. Alături de cei doi puşti, Qaka şi Ivanov se aflau şi ei la primul meci în alb-albastru pe „Ion Oblemenco”, nu aceeaşi ocazie având şi Alex Ioniţă, lăsat în afara lotului la primul meci din campionat. Despre echipa ilfoveană, oltenii ştiau doar că făcuse egal în pregătire cu Sabail, rivala din Europa League, echipa lui Ilie Poenaru fiind cea care nu avea presiune la duelul din prima etapă.
13 minute au rezistat oaspeţii pe „Ion Oblemenco”, presiunea Craiovei din teren şi din tribună forţându-i să-şi marcheze în propria poartă. A făcut-o Răuţă, la centrarea, aparent inofensivă, a lui Bancu. Clinceniul a înţeles apoi că nu ai ce pierde înseamnă că poţi risca, iar amfitrionii nu sunt pe măsura renumelui şi a avut iniţiativa în Bănie, împingând liniile. Şi egalarea a venit la primul corner, la care craiovenii s-au încurcat reciproc, iar Şut, scăpat de Bancu, şi-a onorat numele cu o reuşită istorică pentru Clinceni, Pigliacelli fiind la fel de neinspirat ca la cele două goluri primite la Baku. Papură a reacţionat imediat, înlocuind unul dintre juniori, Şerban, care până atunci parcă jucase pe gheaţă, nu pe iarbă, alunecând permanent, copleşit total de debut. Băieţii lui Papură au fost extrem de frustraţi, deoarece jocul n-a mers cum fanii se aşteptau, dar au intrat totuşi în avantaj la pauză. Ca şi la primul gol, Bancu a centrat, iar Calancea a scăpat mingea, prilejuindu-i fostului coechipier, Ivan Martic, o reluare simplă din careu, chiar dacă a folosit stângul, piciorul „de rezervă”.
Baiaram şi Constantin, câştigurile meciului
Puştiul Baiaram a conceput prima şansă de gol a Craiovei din partea secundă, acţiunea sa individuală încheindu-se cu mingea în prima bară. N-a existat însă coerenţă în jocul oltenilor, ba chiar pe finala fost debandadă. În treimea adversă s-a resimţit crunt lipsa inspiraţiei pe care în anii trecuţi venea de la Mitriţă, Băluţă, Gustavo sau Koljic. Dintre cei de acum, Baiaram promite, dar e prea crud, Bărbuţ dispare din joc când ai mai mare nevoie de el, Roman coboară prea mult sau iese în benzi şi nu mai apare în faţa porţii, iar Qaka şi Ivanov alerargă şi cară mingea, dar au numai pasă scurtă şi deloc finalizare. În atare condiţii, oltenii s-au chinuit şi au tremurat pe final, când ilfovenii au sperat la un punct şi-l puteau obţine, meritat, atât dar şutul lui Paţurcă, cât şi lovitura de cap a lui Nsiah au lovit barele laterale ale lui Pigliacelli. Până la urmă, inevitabilul s-a produs, iar Nsiah a adus egalarea, de la bara a doua, la o fază în care apărarea Craiovei parcă era anesteziată. Fanii, care tremurau deja de frustrare de minute bune, au explodat la adresa băncii tehnice. Când tot stadionul luase foc şi îi cerea demisia lui Papură, un alt puşti introdus pe final, Vali Constantin, a prins şutul vieţii, unul fenomenal, şi a păstrat toate punctele în Bănie. Publicul s-a extaziat, dar n-a tolerat umilinţa, cerându-i în continuare demisia lui Papură, antrenorul pentru care patronul Rotaru a garantat.
Papură: „Prefer un 3-2 decât un 1-0 chinuit”
Cornel Papură, contestat vehement pe finalul partidei, a declarat la final: „Ca toţi suporterii, am trecut de la agonie la extaz. Lucru bun este că am câştigat, un lucru şi mai bun este că în două meciuri am marcat şase goluri, cred că am fost destul de ofensivi. Am şi primit, dar am marcat tot timpul…. Prefer un 3-2 decât un 1-0 chinuit. Ăsta e modul meu de a vedea lucrurile. Am întâlnit o echipă care s-a așezat la 30 de metri de poartă. Acum 70 de ore eram la Baku, jucam un meci pe sintetic. Nu e ușor. S-a văzut oboseala pe final, de asta am și făcut pasul înapoi. Nu voiam asta. Nu cred că avem probleme în apărare. Au fost doar niște mici greșeli de poziționare la fazele fixe, am avut și ghinion. Sunt mulţumit de juniori, sper ca Vali Constantin şi Baiaram să continue la fel. Șerban e un jucător bun și cu siguranță va reuși în carieră, dar l-am schimbat pentru că aveam nevoie de un jucător cu experiență. Nu a făcut greșeli, doar că pierdeam mijlocul terenului”.
Autorul golului victoriei, Vasile Constantin, i-a răsplătit încrederea antrenorului care l-a debutat atât la „satelit”, cât şi la prima echipă, iar la final a spus: „Meciul se îndrepta spre un egal, dar e bine că am marcat și că am câștigat. Am simțit ceva unic, să marchez aici, pe ”Oblemenco”, a fost ceva fantastic și sper să mai înscriu. Este o seară fantastică pentru mine. Depinde de Mister dacă voi juca în meciul următor. Aș fi fericit dacă am câștiga numai cu 3-2, pentru că iei 3 puncte și ieși campion. Idolul meu este Ilie Balaci și din generațiile mai recente de Gică Craioveanu”.
Puştiul de 16 ani care a impresionat la debut, Ștefan Baiaram, a spus: „Ne bucurăm că am început cu dreptul acest campionat și sperăm să continuăm tot așa, să-i bucurăm pe suporteri. A fost un meci cu un final nebun, dar de aceea ne iubește lumea. Sincer să fiu nu mă mai așteptam să întoarcem rezultatul, dar ne bucurăm foarte mult că am reușit. Când am fost anunțat că voi fi titular am avut emoții, iar acum sper să nu mă opresc aici. Îmi doresc ca Mister (Corneliu Papură – n.r.) să aibă încredere în mine, iar eu când o să intru o să dau totul pentru Craiova. Ar fi fost frumos ca acea bară să se fi transformat în gol, dar nu mă gândesc la acest lucru, mă concentrez să joc bine și golul va veni dacă prestația mea va fi bună“.
Mihai Roman a subliniat că era nedrept ca meciul să se încheie remiză: „„A fost un meci destul de greu și ne așteam la asta, dar suntem bucuroși că am reușit să câștigăm. Eram supărați toți la 2-2, pentru că am condus aproape tot meciul și era nedrept să terminăm la egalitate. Adversarii ne-au surprins la acea fază fixă, când au și marcat, iar acolo a fost un fault, am simțit că am fost împins, apoi nu am mai văzut cum am luat acel gol. Ne așteptam ca ei să facă un joc bazat mai mult pe contraatac. Această victorie ne dă încredere pentru meciurile următoare. Nu comentez scandările publicului, dar ar trebui să fie alături de noi și să susțină echipa“,
Albanezul Kamer Qaka a declarat: „A fost primul meci al campionatului, a fost greu, dar am obținut cele tre puncte și sunt bucuros. La 2-2 eram dezamăgiți, dar am crezut în continuare în noi, am reușit să marcăm și să ne impunem, a fost ceva incredibil. Publicul a fost minunat, ne-a încurajat pe toată durata partidei și asta a contat. Sper să marchez cât de curând pentru Craiova. Dacă voi juca la București, sper să marchez în poarta lui Dinamo“.
Universitatea Craiova – Academica Clinceni 3-2
Au marcat: A. Răuţă 13 – autogol, Martic 41, V. Constantin 90+4 / Şut 29, Nsiah 90+3.
Stadion: „Ion Oblemenco”, spectatori: 11.000.
Craiova: Pigliacelli 4 – Martic 7, Kelic 6, Acka 6, Bancu 6 – M. Şerban 4 (29 Mateiu) 6, Qaka 6, Ivanov 5 – Baiaram 6 (83 V. Constantin) 8, Roman 5 (77 Fortes) 4, Bărbuţ 5. Rezerve neutilizate: L. Popescu – Borţa, Hreniuc, Vătăjelu. Antrenor: Corneliu Papură.
Clinceni: Calancea – Fl. Achim, A. Răuţă, Patriche, Dobrescu – Şut, B. Barbu (71 Vojtus) – B. Ilie (46 Pârvulescu), Olariu (57 Paţurcă), Buziuc – Nsiah. Rezerve neutilizate: O. Vâlceanu – Chatziterzoglou, E. Cebotaru,  C. Găină. Antrenor: Ilie Poenaru
Arbitru: Marian Barbu (Făgăraş) 6. Asistenţi: Marius Nicoară (Drobeta Turnu Severin) şi Marius Badea (Râmnicu Vâlcea).