Eclipsă de lună, vizibilă în această noapte, de la ora 21.44

0
474

În noaptea de marţi spre miercuri, se va produce o eclipsă parţială de Lună, vizibilă în totalitate din ţara noastră, dacă cerul este senin sau printre nori, arată reprezentanţii Observatorului Astronomic ”Amiral Vasile Urseanu”.

Eclipsa începe la ora 21.44 când Luna se află aproape de orizontul de sud-est. Schimbări pe discul selenar se vor putea vedea atunci când Luna intră în umbra Pământului, începând cu ora 23.00. Atunci partea din dreapta a discului va începe să fie mai puţin strălucitoare.

Eclipsa care are loc în noaptea dintre 16 şi 17 iulie este una parţială, adică Luna nu intră complet în umbra Pământului. Maximul se produce la ora 0.31, pe 17 iulie, când mai mult de jumătate din discul lunii se va afla în umbra Pământului. Fenomenul va putea fi observat pe tot parcursul desfăşurării lui, din toată ţara, dacă va fi cerul senin. (Mediafax)