Rambe şi Calancea au semnat pe un an cu Universitatea

0
434

rambeCu o săptămână înaintea debutului într-un nou sezon al Ligii I, Universitatea Craiova a oficializat transferurile a doi internaţionali, respectiv atacantul din Capul Verde, Rambe, şi pe portarul din Republica Moldova, Nicolae Calancea, cei doi semnând contracte pe un sezon, cu posibilitate de prelungire pentru încă doi.

Internaţional al reprezentativei Capului Verde din 2011, Ramilton Jorge Santos do Rosário sau „Rambe” a evoluat de-a lungul carierei la formaţiile Macedo Cavaleiros, Pinhalnovense, Belenenses, Braga, Vitoria Setubal şi Farense. Are peste 80 de jocuri în liga secundă din Portugalia, unde a marcat de 23 de ori. Rambe este al treilea internaţional din Capul Verde care evoluează în Bănie, după Nuno Rocha şi Kay.

În vârstă de 29 de ani, portarul Nicolae Calancea s-a remarcat în amicalele susţinute de olteni în Austria şi a devenit prima soluţie pentru acest post, după plecarea lui Cătălin Straton la Timişoara şi împrumutul lui Laurenţiu Popescu la CSM Rm. Vâlcea. Calancea şi-a început cariera la Zimbru Chişinău şi a mai jucat în Rusia, la Samara, şi în Liga I, la Ceahlăul Piatra Neamţ şi FC Voluntari, la ambele formaţii fiind pregătit şi de antrenorul actual al Craiovei, Gigi Mulţescu. Calancea are 18 meciuri sub tricolorul Moldovei.

Altfel, craiovenii au renunţat la amicalul pe care şi-l programaseră pentru astăzi, după ce adversarul pe care şi-l doreau pentru acest joc de verificare, Pandurii, va juca împotriva Universităţii chiar în prima etapă a Ligii I, peste o săptămână. În schimb, Gigi Mulţescu a programat un joc-şcoală între componenţii lotului, de la ora 10 sau 11, în cadrul bazei sportive de la Aeroport.