Diplome de competenţă lingvistică pentru absolvenţii cursurilor de limbă română din Istanbul

0
349

Vineri, 12 iulie a.c., a avut loc festivitatea de înmânare a diplomelor de competenţă lingvistică a celei de-a treia serii de absolvenţi ai cursului de limbă, cultură şi civilizaţie românească organizată de Institutul Cultural Român (ICR) Istanbul.

Absolvenţii semestrului martie – iulie 2013 ai cursurilor de limba română pentru străini organizate şi desfăşurate la ICR Istanbul s-au implicat activ în derularea evenimentului, demonstrându-şi abilităţile dobândite. Astfel, evenimentul a fost structurat pe componenta scrisă, unde absolvenţii şi-au etalat cunoştinţele de vocabular prin participarea la jocuri interactive de limbă, apoi pe componenta orală, unde şi-au demonstrat, prin prezentarea de compuneri, elementele gramaticale însuşite la curs. Sesiunea de karaoke în limba română a constituit atracţia serii, cursanţii turci cântând şi dansând pe diferite melodii româneşti, de la cunoscute şlagăre interbelice până la noi hituri româneşti. La finalul jocurilor interactive de limbă, directorul institutului, Silvana Rachieru, împreună cu profesorul Andreea Vlad le-au înmânat cursanţilor premii de absolvire şi diplome de competenţă lingvistică obţinute în urma promovării testului de evaluare finală de la sfârşitul fiecărui modul.

Cursurile de limbă română de la Institutul Cultural Român din Istanbul au fost structurate pe trei nivele – începător A1.1, pre-intermediar A2.1. şi intermediar B1 – şi au fost formate din trei grupe de adulţi şi o grupă de începători pentru copiii proveniţi din familiile mixte româno-turce. Anul acesta, pe lângă grupul-ţintă propus (studenţi, profesori, membri ai diasporei, oameni de afaceri care au investiţii sau doresc să investească în România, foştii locuitori ai insulei Adakale), cursurile de limbă română au atras persoane care activează şi în alte domenii (ghizi turistici, interpreţi, traducători), obiectivul participării la cursuri devenind astfel şi formarea profesională.

 

Promovarea cursurilor de limba română pentru străini se înscrie în strategia ICR Istanbul de impunere pe piaţa concurenţială a instituţiilor organizatoare de cursuri de limbi străine – transmite ICR Istanbul.