Dificultăţi la Geometrie, pentru candidaţii la Evaluarea Naţională, la Matematică

0
576

Astăzi, 16 iunie, a avut loc cea de- a doua probă a Evaluării Naţionale, cea de Matematică, susţinută de absolvenţii clasei a VIII-a. Emoţiile, la fel de crescute ca şi la proba de Limba română. Elevii au spus că subiectele nu au fost foarte dificile, dar unul dintre ele le-a dat ceva emoţii, fiind vorba despre cel de la Geometrie. 

Elevi, părinţi, prieteni au trecut, astăzi, prin cea de-a doua probă a examenului de Evaluare Naţională. Se pare că subiectele nu au fost foarte dificile, dar unul dintre ele le-a dat ceva dificultăţi – este vorba despre cel de la Geometrie. Dar, cel mai bine, ne spun chiar ei. “Mi s-au părut subiecte uşoare, mai bune decât la simulări, dar cel de la Geometrie a avut ceva dificultăţi” – Sebastian Dobreanu; “Nu a fost foarte greu, dar, acolo, la Geometrie, au fost ceva probleme” – Bianca Florescu. Sunt câteva dintre impresiile elevilor. Însă, să ascultăm şi vocea unui profesor de Matematică. “Sigur, subiectele au fost de nivel mediu, prin care se pot obţine note de peste 8 – 9. Dar, undeva trebuia făcută departajarea. De aceea, la Geometrie, au fost subiecte, hai să nu le spunem dificile, dar cu capcane. Ca o concluzie, subiectele au fost accesibile”, a precizat prof. Cristian Moanţă, de Matematică,  de la Colegiul Naţional “Fraţii Buzeşti”.