Fermierii români au depus 826.964 cereri unice de plată

0
508

Fermierii români au depus 826.964 cereri unice de plată pentru o suprafaţă de peste 9,814 milioane hectare, în perioada 2 martie – 15 iunie 2020, pentru obţinerea subvenţiilor din bani europeni şi de la bugetul de stat, a anunţat, astăzi, Agenţia de Plăţi si Intervenţie pentru Agricultură (APIA). Campania de depunere fără penalităţi a cererilor unice de plată aferentă anului 2020 a fost finalizată în 15 iunie 2020. “La o analiză comparativă a datelor, se observă că faţă de anul anterior numărul cererilor a scăzut cu 17.307 cereri, în timp ce suprafaţa agricolă a crescut cu 170.206 ha, ceea ce demonstrează că fermierii sunt tot mai conştienţi de importanţa comasării terenurilor pentru a creşte productivitatea şi competitivitatea pe piaţă”, se arată într-un comunicat al agenţiei.