Europarlamentarul Marian Jean Marinescu a organizat o consultare pe bugetul european

0
401

Europarlamentarul Marian Jean Marinescu a convocat ieri, la Hotel Ramada din Craiova, toţi factorii responsabili de la administraţii locale, companii publice şi private la IMM-uri, asociaţii, patronate, centre universitare şi de cercetare-inovare, în vederea unei consultări pe marginea Bugetului Uniunii Europene 2021-2027. Consultarea a vizat modul de distribuire a banilor prin politicile europene: politica agricolă comună, dezvoltare regională şi coeziune, transport, investiţii, cercetare şi inovare şi modificările aduse de Comisia Europeană. Cei prezenţi în sală au vorbit despre birocraţie, despre lipsa de entuziasm, precum şi despre fondurile mai reduse pe coeziune şi condiţiile suplimentare impuse, pe partea de cercetare – inovare.

Uniunea Europeană cu 27 de membri şi-a stabilit priorităţile politice şi are acum nevoie de resursele necesare pentru a răspunde acestora. Comisia a propus un buget pe termen lung de 1 135 de miliarde de euro în credite de angajament (exprimate în preţurile din 2018) pentru perioada 2021-2027, echivalentul a 1,11% din venitul naţional brut al UE27. Dacă se ia în considerare inflaţia, acesta este comparabil ca dimensiune cu bugetul actual pentru perioada 2014-2020. Comisia propune o reducere moderată a finanţării pentru politica agricolă comună şi politica de coeziune – cu aproximativ 5 % în cazul fiecăreia dintre ele. Europarlamentarul Marian Jean Marinescu susţine că acest buget a fost votat de toţi comisarii europeni, inclusiv de Corina Creţu, Comisar european pentru politică regională, responsabil cu politica de coeziune.

Plăţile directe pentru agricultorii români vor creşte

Marinescu a mai precizat că în acest moment la nivelul UE discuţia se duce foarte mult în zona coeziunii şi politicii agricole comune (PAC) unde, faţă de 2014-2020, cifrele propuse sunt mai mici cu 5%. “Ce înţelegeţi prin simplificare ? Cum aţi vrea dumneavoastră să se facă această simplificare ?. Dar prin plafonare…? Am putea chiar să discutăm şi despre convergenţă”, aşa i-a antrenat europarlamentarul Marian Jean Marinescu pe fermierii prezenţi în sală la dezbaterea pe marginea bugetului Uniunii. Vicepreşedintele EPP a mai spus Parlamentul European va insista pe propunerea de alocare de 1,3% din PIB-ul fiecărui stat membru şi vor fi discuţii foarte mari pe această temă, însă va trebui să se aştepte propunerile de regulamente pentru politica de coeziune şi pentru politica agricolă comună pentru a vedea cum este afectată România. “Despre PAC pot spune că deja în propunere există scris clar că plăţile directe vor creşte, adică va continua procesul de convergenţă, astfel încât să se reducă diferenţa între un stat membru şi media europeană cu încă 50% în următorii ani. Asta înseamnă că plăţile directe pentru agricultorii români vor creşte. Pentru Fondul de Dezvoltare Rurală sumele pot eventual să scadă, însă depinde de regulile pe care le va propune Comisia”, a precizat europarlamentarul român. 

„Cresc sumele alocate pentru cercetare şi inovare”

Marinescu a mai declarat că în bugetul 2021-2027, sume mari de bani merg către competitivitate, către creştere economică şi locuri de muncă, cea mai mare preocupare a cetăţenilor în acest moment. “Cresc sumele alocate pentru cercetare şi inovare, pentru că fără cercetare, fără inovare, competitivitatea economică nu este asigurată, cresc cifrele pentru Erasmus plus, deci pentru educaţia tinerilor în Europa, pentru schimburile de studenţi în Europa. Din păcate sunt puse nişte condiţii care pe noi ne defavorizează. Eu înţeleg prin inovare o idee nouă. Atunci de ce nu este finanţată. De ce un tânăr cercetător trebuie să se asocieze cu nu ştiu ce porfesor cu experinţă din nu ştiu care universitate de renume din Europa ??? Eee, aici aştept propuneri, ca să schimbăm, regula”, a subliniat Marian Jean Marinescu.