CSM a cerut eliberarea din funcție a fostului procuror craiovean Vlădoianu

0
342

Plenul Consiliului Superior al Magistraturii (CSM) a hotărât, joi, să ceară președintelui României, conform procedurilor, eliberarea din funcții a procurorului Marius Vlădoianu, de la Parchetul de pe lângă Tribunalul Dolj și a fostei judecătoare a Tribunalului București Anemary Costache (implicată în eliberarea afaceristului craiovean Dinel Staicu), întrucât amândoi au fost condamnați definitiv pentru infracțiuni de corupție. Cei doi au fost suspendați pe parcursul proceselor.

În ședința de ieri, 14 iunie a.c., Plenul Consiliului Superior al Magistraturii (CSM) a hotărât, în unanimitate, înaintarea către Preşedintele României a propunerilor privind: „eliberarea din funcţie, ca urmare a condamnării definitive pentru săvârşirea unor infracţiuni, a doamnei CRISTEA (fostă COSTACHE) ANTONELA-ANEMARY judecător la Tribunalul Bucureşti, în prezent suspendată din funcţie; 2) eliberarea din funcţie, ca urmare a condamnării definitive pentru săvârşirea unei infracţiuni, a domnului VLĂDOIANU MARIUS RADU, procuror în cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Dolj, în prezent suspendat din funcţie”. Odată eliberați din funcții, cei doi nu va mai beneficia de pensia de serviciu prevăzută la art. 82 al Legii 303/2004 privind statutul judecătorilor și procurorilor, căci „de această
pensie de serviciu pot beneficia numai persoanele care au fost eliberate
din funcție din motive neimputabile” și nici de cele șapte salarii care se acordă la pensionare sau la eliberarea din funcție tot pe motive neimputabile.

Fostul procuror al Parchetului de pe lângă Tribunalul Dolj, Marius Radu Vlădoianu (în prezent încarcerat la PMS Craiova) a fost condamnat definitiv, la sfârșitul lunii trecute, la 3 ani de închisoare cu executare pentru trafic de influenţă, Completul de cinci judecători al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie respingându-i apelul ca nefondat. Vlădoianu şi Ionel Tudosan, procuror DIICOT – Structura Centrală, au fost trimişi în judecată în 2015, pentru şantaj şi trafic de influenţă, respectiv complicitate la şantaj, însă ÎCCJ i-a achitat pe amândoi pentru şantaj şi complicitate la şantaj, astfel că partenerul de dosar al fostului magistrat craiovean a scăpat.

Tot la sfârșitul lunii trecute a fost condamnată definitiv la 7 ani de închisoare cu executare și fosta judecătoare Antonela Anemary Costache, pentru luare de mită şi trafic de influenţă în legătură cu soluţionarea favorabilă a unor dosare, între care și eliberarea afaceristului craiovean Dinel Staicu.