Conform IPJ Dolj, în cursul zilei de ieri, Poliţiştii Secţiei 5 Craioviţa Nouă au reuşit identificarea autorului unui furt din locuinţă săvârşit în perioada decembrie 2016 – 29.04.2017. Este vorba de apartamentul nelocuit al părinţilor persoanei vătămate N. Gabriel Laurenţiu, de 43 ani, din mun. Craiova , faptă rămasă pentru scurt timp în evidenţa dosarelor penale cu autor necunoscut a secţiei. În urma unor informaţii exploatate de către lucrătorii de Investigaţii Criminale din cadrul Secţiei 5 Poliţie Craiova, a fost organizată, ieri, o acţiune pe linia furturilor din locuinţă, ocazie cu care a fost identificat, prins şi cercetat autorul faptei, în persoana lui Marius Laurenţiu B., de 27 de ani, domiciliat în municipiul Craiova, care a recunoscut comiterea furtului sumei de 42.600 lei din sufrageria respectivei locuinţe. Prejudiciul total în valoare de 42.600 lei a fost recuperat de poliţiştii craioveni şi restituit integral persoanei vătămate. Cercetările continuă în dosarul penal, iar la definitivarea acestora va fi propusă soluţie legală prin unitatea de Parchet care supraveghează activitatea de urmărire penală.
Acest site utilizează cookie-uri | Folosim cookie-uri pentru a personaliza conținutul și anunțurile, pentru a oferi funcții de rețele sociale și pentru a analiza traficul. De asemenea, le oferim partenerilor de rețele sociale, de publicitate și de analize informații cu privire la modul în care folosiți site-ul nostru. Aceștia le pot combina cu alte informații oferite de dvs. sau culese în urma folosirii serviciilor lor. În cazul în care alegeți să continuați să utilizați website-ul nostru, sunteți de acord cu utilizarea modulelor noastre cookie.Sunt de acord