Marian Niță, o viață dedicată profesiei de dascăl

0
705


Evenimentul din după-amiaza de vineri, găzduit de Biblioteca Județeană „Alexandru și Aristia Aman”, a împrumutat ceva din parfumul delicat al florilor de tei care își fac veacul în curtea instituției și care își revarsă din belșug toată bogăția în această perioadă a anului. Preț de câteva ore, Sala „Dinu C. Giurescu” a devenit neîncăpătoare pentru publicul cald – de la studenți și până la persoane cu tâmplele încărunțite –, care a venit special să întâlnească un prieten drag. S-au depănat amintiri frumoase, fapte și gânduri, iar toate aceste mărturii – unele de o emoționantă sensibilitate – au conturat destinul remarcabilului profesor craiovean Marian Niță și ai săi 50 de ani petrecuți numai la catedră de biologie. Prietenii s-au grăbit să-i fie aproape și să-l felicite pentru dăruirea sa ca dascăl, pentru bunătatea cu care s-a apropiat de oameni, pentru modul cum scrie –fiind un mare biolog, dar și mare teolog, din îmbinarea celor două rezultând cărți de mare valoare. Cuvintelor frumoase li s-a adăugat și o diplomă de excelență, oferită de primarul municipiului, Lia Olguța Vasilescu, pentru deosebita carieră profesorală.

Marian Niță este un nume pe care îl găsim pe copertele a zeci de cărți de biologie și multe alte științe înrudite cu această materie, îndeosebi teologia. În spatele autorului craiovean de o impresionantă erudiție se află însă un om cu totul deosebit. Acest lucru s-a putut vedea vineri, când remarcabilul profesor a fost înconjurat de foarte mulți prieteni care au venit special ca să-l felicite pentru impecabila carieră de dascăl cu care se mândrește în cei 50 de ani petrecuți numai la catedra de biologie. Evenimentul a fost emoționant întrucât a fost pus la cale prin strădania a doi „complici”, două persoane care îl cunosc și îl apreciază pe dascălul Marian Niță. Profesorul universitar doctor, av. Bianca Predescu și directorul bibliotecii craiovene, Lucian Dindirică, i-au pregătit distinsului profesor o întâlnire de suflet cu persoane ale cărora destine le-a influențat de-a lungul timpului. Și aceștia, ca toți ceilalți foarte mulți prieteni, s-au grăbit să ocupe un loc în sala bibliotecii, devenită de-a dreptul minusculă pentru un așa public.

Maestrul a mulțumit elevilor săi

Ținuta distinsă, timbrul aparte al vocii și modestia de-a dreptul revoltătoare (după cum a catalogat-o chiar unul dintre prieteni) s-au făcut cunoscute și de această dată, punând în lumină personalitatea profesorului Marian Niță. Înconjurat de cărțile pe care le-a scris, dar și de o mulțime de prieteni, dascălul atât de iubit a ținut să le mulțumească, în primul rând, elevilor săi. „Sunt mulțumit și îi mulțumesc lui Dumnezeu că am avut un noroc fantastic să am asemenea elevi cu care să mă mândresc. Mi-e drag să mă întâlnesc cu ei, să stau de vorbă, să depănăm amintiri. Dumnezeu a fost darnic cu mine, dacă nu ar fi fost acești copii poate că nici eu nu aveam aceste realizări minunate. Secretul care mă ține cu această vitalitate sunteți voi, foștii mei elevi!”, a mărturisit profesorul, privind cu drag sala plină în care descoperea, cu voce tare, alți și alți elevi de-ai săi.

Când vlăstarele vorbesc

A fost o după-amiază pe măsura celor 50 de ani de dăruire a profesorului pentru profesia sa. Amintirile au fost multe și nu de puține ori emoțiile au ținut loc de cuvinte. „Domnul profesor Marian Niță a știut să îmbine foarte mult ceea ce ne învățau ceilalți preoți și părinți profesori cu ceea ce avea dumnealui de predat din programa școlară de biologie. Și nu greșesc dacă spun că am învățat o biologie pe temeiuri creaționiste și că molecula chiar are legătură și cu divinitatea și cu celelalte științe care sunt conexe ei”, a mărturisit Lucian Dindirică, directorul bibliotecii cunoscându-l pe acesta în anii în care l-a avut profesor la Seminarul Teologic din Craiova.

Tot la Seminar, l-a avut profesor pe Marian Niță și Antoniu Zamfir, directorul Operei Române Craiova. „Îmi amintesc cum, la 15-16 ani, la orele de biologie, deși dânsul nu punea absențe și nu îmi aduc aminte să fi strigat catalogul, nu exista coleg care să-și dorească cumva să lipsească de la acea oră pentru că avea un dar de a ne atrage, de a ne capta cu ceea ce urmează să împărtășești. Oricât de multe și de mari ar fi, cuvintele nu ar putea niciodată să cuprindă măreția faptelor sale didactice. Vreau să îl asigur de întreaga mea considerație și respect până la sfârșitul vieții mele”.

Impresii puternice a lăsat profesorul și în sufletul unui alt teolog, preotul Florin Ionescu, care a rămas impresionat de legătura pe care distinsul profesor a pus-o de la bun început dintre biologie și divinitate. „A fost un șoc pentru noi toți, însă lucrurile aceste ne-au întărit și ne-au făcut să mergem mai departe, pentru că este minunat să auzi pe Dumnezeu mărturisit de către un laic și mai minunat să auzi mărturisit de către oamenii de știință”.

Istoricul Adrian Cioroianu l-a cunoscut pe profesorul Marian Niță la catedra de biologie a Școlii Gimnaziale nr. 18. În sală s-au aflat părinții săi, iar el a transmis un emoționat mesaj pe calea undelor. „Păstrez amintirea unui profesor nu numai dăruit biologiei, ci mai ales un suflet foarte cald, o ființă empatică față de elevi, dăruită cu talentul profesorului, dar și a omului de artă. Îl asigur de dragostea mea și a întregii generații și, evident, dorința de a-l vedea mereu în formă, scriind mereu cărți și ceva îmi spune că nu se va opri aici”.

Impresionant a fost și faptul că recunoștința pentru efortul depus de distinsul profesor a venit și din partea părinților elevilor săi. Generalul Ion Pâlșoiu și cercetătorul Toma Rădulescu au avut numai cuvinte de mulțumire pentru lecția de viață pe care dascălul le-a predat-o totodată copiilor.

Prietenia cu un mare om

Dar profesorul Marian Niță este iubit nu doar de foștii săi elevi, ci și de mulți oameni pe care destinul i-a scos în cale în diverse împrejurări și care, mai apoi, i-au devenit buni prieteni. Unul dintre aceștia este Ion Drăgușin, preotul paroh de la biserica „Toți Șfinții – Bășica”, care, grație tainei spovedaniei și nu numai, îl cunoaște poate cel mai bine pe omul Marian Niță. „Un fiu duhovnicesc de soi, un om tare ales, care știe să vorbească românește. Nu întâmplător, din inima și mintea dumnealui, a lăsat să curgă atâtea adevăruri. Pedagogia dumnealui a lăsat amprente puternice în inima tuturor elevilor. Știa că o nuielușă se poate modela atunci când este tânără, când ajunge copac nu o mai poți schimba”.

Medicul Marcel Ionescu, bun prieten de familie, i-a stat alături de excepționalul profesor în clipe grele ale vieții și, de fiecare dată, a constatat că prietenia lor este și mai trainică. „Cine este acest Marian Niță? Este unul din fiii cei mai buni ai Craiovei, este o fală pentru noi, toți craiovenii, este profesorul care are atâția elevi l-au iubit. A fost un craiovean de vază al orașului nostru prin ceea ce a făcut ca profesor nu numai de biologie. Aceste cărți reprezintă chintesența polivalenței sale – are cărți de biologie, medicină, farmacologie, toxicologie, teologie. A fost un bărbat foarte bine, un bărbat distins, elegant, cult, rafinat, educat”.

Cunoscându-l prin prisma cărților sale, aproape toate publicate la Editura „Aius”, directorul Nicolae Marinescu a ținut să evidențieze, pe lângă personalitatea complexă a autorului, și ceva special, aparte, la omul Marian Niță. „Reușim cu foarte mare greutate să construim spiritul de comunitate, spiritul de echipă. Dar profesorul Marian Niță este un prieten al elevilor, al colegilor, al vecinilor săi, ai tuturor oamenilor pe care îi întâlnește și îi cunoaște. Nu mi se pare deloc puțin lucru”.

Reprezentanții Școlii Ecologice „Cristiana”, acolo unde profesorul continuă să predea biologia, i-au fost și ei alături, întorcându-i într-un fel profesorului căldura cu care acesta îi înconjoară în orele petrecute la cancelarie.

***

Toate aceste cuvinte și gesturi deosebite au fost completate cu o serată muzicală, oferită în sala de audiție a bibliotecii și pregătită de aceiași doi complici. Baritonul Ioan Cherata a interpretat piese din lirica românească, iar talentatul violonist Gabriel Niță și cunoscut violoncelistul Mircea Suchici au delectat întreaga audiența cu pasaje din muzica clasică. Strecurându-se prin ferestrele larg deschise, parfumul difuz al florilor de tei, încărcate de mireasmă în această lună, au acompaniat micul concert, contribuind la frumusețea după-amiezi unui mare profesor.