Irak: Aviaţia militară a atacat poziţii kurde şi cel puţin 6 oameni au murit. SUA trimit un portavion în Golful Persic

0
365


Cel puţin 6 combatanţi au fost omorâţi şi 20 răniţi într-un raid aerian al armatei irakiene asupra unui convoi al trupelor kurde din nordul Bagdadului, au declarat ieri pentru AFP un responsabil militar şi un medic. Nu se ştie deocamdată dacă atacul, care s-a produs în timpul nopţii la Hanaqin, la 150 de km nord-est de Bagdad, a vizat trupele kurde sau acestea au fost lovite din greşeală. Deşi Barack Obama anunţa vineri, într-o scurtă conferință de presă pe marginea situației din Irak, susţinută la Casa Albă, că ţara sa nu va trimite din nou trupe pentru a participa la acțiuni împotriva teroriștilor, Pentagonul a precizat, ieri, că trimite portavionul USS George H.W. Bush în Golful Persic, pentru a dispune de „mai multă flexibilitate” dacă va fi decisă o operaţiune aeriană în Irak. Statele Unite nu intenţionează să trimită efective terestre în Irak, a spus Obama vineri, dar au în vedere alte opţiuni. „Nu vom trimite efective militare combatante în Irak, dar am cerut echipei de consilieri în materie de securitate naţională să pregătească un evantai de opţiuni pentru susţinerea forţelor de securitate irakiene”, a spus preşedintele SUA, subliniind că „fără un efort politic, orice acţiune militară va fi sortită eşecului”. În paralel, Obama a avertizat că „dacă grupul Stat Islamic în Irak şi Levant va reuşi să obţină controlul asupra marilor rafinării, această situaţie poate deveni o sursă de preocupare”. Iranul se opune însă „oricărei intervenții militare străine în Irak”, a declarat purtătorul de cuvânt al Ministerului de Externe de la Teheran, Marzieh Afkham, citat ieri de agenția Isna, cu trimitere la anunțul SUA. „Irakul are capacitatea și pregătirea necesară pentru a lupta împotriva terorismului și extremismului. Orice acțiune care ar complica situația în Irak nu este în interesul acestei țări și al regiunii”, a spus Afkham. Teheranul s-a declarat gata să ajute Bagdadul în lupta împotriva ofensivei jihadiste în curs, fără a interveni însă la sol, autoritățile iraniene dezmințind informațiile din presă legate de prezența unor trupe iraniene în Irak. Grupul Stat Islamic în Irak şi Levant (SIIL), afiliat reţelei teroriste Al-Qaeda, a promis, într-o înregistrare video, că va ocupa oraşul Bagdad, după ce a obţinut controlul asupra provinciilor Ninive şi Tikrit. „Avem conturi de reglat”, a declarat Abu Mohammed al-Adnani, purtătorul de cuvânt al SIIL, transmiţând un avertisment clar administraţiei şiite de la Bagdad. „Nu renunţaţi la nici măcar un centimetru din teritoriile cucerite! Continuaţi marşul! Lupta nu a început încă, dar va fi la Bagdad”, a spus liderul insurgent, citat de USA Today. Al-Adnani a promis că insurgenţii sunniţi vor ocupa şi oraşele sudice Kerbala şi Najaf, unde există locuri considerate sacre de către musulmanii şiiţi. Insurgenţii sunniţi deţin deja controlul asupra oraşelor Mosul, Tikrit, Fallujah şi, parţial, asupra oraşului Ramadi. Totodată, SIIL a difuzat o serie de imagini în care sunt prezentate execuţiile a zeci de militari irakieni capturaţi în confruntările din nordul ţării. Imaginile au fost difuzate pe Twitter de filiala din provincia irakiană Salahedin a grupării teroriste, relatează „Los Angeles Times”. Execuţiile au avut loc la periferia oraşului Tikrit, după ce insurgenţii sunniţi au ocupat provincia irakiană Salahedin. În imagini sunt prezentanţi zeci de militari irakieni transportaţi la bordul unor camioane spre locul unde urmau să fie executaţi. Ulterior, militarii, care îmbrăcaseră haine civile peste uniforme pentru a-şi ascunde apartenenţa, sunt aşezaţi pe un câmp şi sunt împuşcaţi cu arme automate de membri ai grupării teroriste. În imagini sunt prezentate şi zeci de vehicule de teren de tip Humvee, Ford şi Chevy care aparţineau militarilor capturaţi şi care sunt abandonate în unităţi militare şi pe câmpuri. Premierul irakian Nuri al-Maliki a afirmat, vineri, că forțele de securitate au început să curețe anumite orașe de „teroriști”, relatează AFP. Forțele irakiene „și-au început munca pentru a ne curăța orașele dragi de acești teroriști”, a declarat Maliki într-un comunicat.