Se creionează ideea înființării unui cluster în sectorul aerospațial

0
552

Un nou demers prin care Consiliul Județean (CJ) Dolj își propune să contribuie la dezvoltarea regiunii și la stimularea inovării a fost lansat astăzi, printr-un eveniment organizat la Palatul Administrativ, în cadrul căruia a fost prezentată inițiativa de înființare a unui cluster în sectorul aerospațial.

În cadrul discuțiilor, președintele CJ Dolj, Cosmin Vasile, a evidențiat principalele avantaje pe care județul le deține în acest domeniu, precum și rolul important pe care îl au astfel de parteneriate în derularea proiectelor cu un puternic impact pozitiv în sfera economică.

Cosmin Vasile, preşedintele Consiliului Judeţean Dolj :

„Îmi doresc ca, împreună, să punem astăzi bazele unei colaborări care să însemne beneficii și dezvoltare pentru județul nostru. Investițiile și crearea de facilități destinate creșterii economice rămân obiective prioritare pentru Consiliul Județean Dolj. De altfel, am conturat deja premisele unor demersuri care să asigure infrastructura necesară în acest sens și sperăm ca 2022 să fie un an de bun augur, pentru că avem o serie întreagă de proiecte pe care le vom înainta pentru obținerea finanțării în perioada următoare.

Pentru toate aceste inițiative, este nevoie de parteneriate. Mă bucur că astăzi avem la aceeași masă reprezentanți ai mediului academic, ai mediului de afaceri, ai domeniului de cercetare – inovare și ai autorităților locale, deoarece cred că aceasta este ecuația potrivită pentru a duce la bun sfârșit proiecte și a genera dezvoltare. Desigur că așteptăm să ni se alăture cât mai mulți parteneri, mai ales că nu este un număr limitativ pentru crearea acestui cluster.

Este o inițiativă nouă, dar care pornește de la un atu pe care județul nostru îl are: tradiția în industria aerospațială. Mai mult, merită menționat și faptul că la Aeroportul Internațional Craiova a fost demarată o investiție de 98 de milioane de euro, pentru construirea unui terminal de sosiri și plecări.

Acestei infrastructuri de transport aerian i se adaugă avantaje precum un centru universitar puternic, o fabrică de avioane, structură care trebuie susținută, dar și experiența noastră în ceea ce privește accesarea fondurilor europene”, a declarat președintele Consiliului Județean Dolj, Cosmin Vasile.

Discuțiile desfășurate luni, la sediul CJ Dolj, au reunit exponenți ai unor entități importante din învățământ și din domeniul cercetării și inovării, precum Universitatea din Craiova – Infrastructura de Cercetare în Științe Aplicate, Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare Aerospațială „Elie Carafoli“ sau Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare Turbomotoare COMOTI, reprezentanți ai mediului de afaceri (Avioane Craiova, Aeroportul Internațional Craiova, Camera de Comerț și Industrie Dolj, Dedalus Tech, Caelynx, INAS etc.), precum și ai autorităților și instituțiilor publice de la nivel central și local: Ministerul Cercetării, Inovării și Digitalizării sau Agenția pentru Dezvoltare Regională Sud-Vest Oltenia.

Directorul Direcției Politici Regionale și Comunicare, Marilena Alecu :

Printre principalele avantaje de care pot beneficia membrii clusterului se numără accesul la finanțări din fonduri naționale sau europene dedicate acestui tip de structuri, facilitarea fluxului de informații și a transferului de tehnologie, o mai bună corelare între programele de studii și realitățile economice, dar și cooperarea în producție și în achiziția de tehnologie.

Augustin Corneanu, reprezentantul Ministerului Cercetării, Inovării și Digitalizării :

Alături de președintele Cosmin Vasile, la întâlnire au mai participat, din partea Consiliul Județean Dolj, vicepreședintele Mihai Neațu, administratorul public al județului, Cosmin Durle, secretarul general al județului, Cristian Șovăilă, precum și directori ai structurilor de specialitate din cadrul instituției.