Cea de-a doua ediție a programului Challenge Labs

0
351

Reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră și creșterea accesului la alimente din agricultură sustenabilă, două provocări pentru care profesioniștii și antreprenorii din agrifood identifică soluții în cadrul celei de-a doua ediții a programului Challenge Labs

Conform datelor statistice din ultimii ani, un procent semnificativ al emisiilor de gaze cu efect de seră (GES) provine din sistemele alimentare, atât în mod direct, cât și în mod indirect, astfel că sustenabilitatea în domeniul agriculturii și industriei alimentare devine din ce în ce mai necesară, atât la nivel european, cât și global, lucru care determină populația să acționeze și să ia măsuri imediate. În acest context, EIT Food și Impact Hub Bucharest au dezvoltat Challenge Labs, programul de ideație care identifică și găsește posibile soluții pentru cele mai presante probleme ale industriei alimentare, unde profesioniștii și antreprenorii din domeniul agroalimentar se pot înscrie până pe 31 mai 2022. EIT Food este susținut de European Institute of Innovation and Technology – Institutul European pentru Inovație și Tehnologie (EIT), un organism al Uniunii Europene.

Ediția de anul acesta vizează găsirea de soluții pentru reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră prin practici de agricultură sustenabilă și creșterea accesului la alimentele din agricultură sustenabilă pentru consumatorii de vârstă mijlocie (45-60 ani), prin informarea lor, diversificarea opțiunilor pe care le au la dispoziție și gestionarea barierelor pe care aceștia le întâmpină.

În cadrulcelei de-a doua ediții a Challenge Labs, programul de ideație desfășurat în peste 10 țări europene, profesioniști cu specializări diferite – de la cercetători și profesori, la persoane care lucrează în companii de food & drinks și antreprenori cu idei – își vor pune laolaltă cunoștințele pentru a rezolva provocări din acest domeniu. Aceștia vor participa la workshop-uri intensive, alături de alți inovatori și experți, și se vor familiariza cu metodologii ce facilitează inovarea, precum design thinking. În plus, participanții vor crea și testa prototipuri de reprezentări vizuale, urmând ca cea mai inovatoare idee să fie premiată.

„Ca reprezentanți ai EIT Food în România, ne dorim să continuăm eforturile de susținere a dezvoltării și inovării locale din sectorul agroalimentar. Am reușit să creăm punți și legături importante între actori diverși din ecosistem și vom continua să punem în mișcare lucrurile cu și mai multă dedicare”,spune Georgiana Ion, coordonator activități EIT Food Hub. „Același lucru ni-l propunem și în cadrul Challenge Labs 2022. Aflat la a doua ediție, reunește profesioniști și experți din domeniu care să colaboreze, să crească și să găsească soluții inovatoare prin care să se dezvolte profesional.Mai mult, credem cu tărie că programa de învățare intensivă din cadrul Challenge Labs este o oportunitate valoroasă pentru orice profesionist în curs de formare sau dezvoltare care vrea să își extindă cunoștințele într-un mediu colaborativ”, adaugă aceasta.

Înscrierile în programul Challenge Labs 2022 sunt deschise pentru un public divers, din care pot face parte: cercetători sau membri din institute de cercetare, profesori, angajați sau experți din zona de cercetare și dezvoltareîn sectorul agrifood, absolvenți al unei facultăți de profil sau din domenii adiacente, dar și cei care au

cunoștințe din zona de antreprenoriat, marketing, product development, digital skills, sisteme alimentare sau biotehnologie.

Pentru a se înscrie în program, cei interesați trebuie să completeze formularul de pe site până pe 31 mai 2022. În perioada 1-2 iunie, se va face preselecția, lafinalul căreia vor fi selectați 30 de aplicanți. Mai apoi, participanții selectați vor fi împărțiți în echipe multidisciplinare și vor lua parte la workshop-uri în perioada 6-14 iunie, sub îndrumarea experților și a mentorilor. Pe 15 iunie 2022 va avea loc marea finală, acolo unde participanții își vor prezenta ideile în fața juriului, iar cea mai inovatoare soluție va fi premiată.

Problema reducerii emisiilor de gaze cu efect de seră și creșterea accesului la alimentele din agricultură sustenabilă sunt provocările propuse echipelor participante.

Echipele participante în program vor avea misiunea de a găsi soluții pentru două probleme importante ale sectorului alimentar: pe de-o parte, pentru reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră de către producători și distribuitori locali, prin renunțarea la practicile de agricultură nesustenabilă, iar pe de altă parte, facilitarea accesului consumatorilor de vârsta mijlocie (45-60 ani) la alimente provenite din agricultură sustenabilă.

Echipele participante vor fi coordonate de mentori și experți din domeniu

Printre mentorii și experții care vor ghidaechipele în acest proces se numără: Cristian Tudor -Founder & General Manager Micro Greens, Laurențiu Bănescu – Co-Founder Zăganu Craft Brewery, Mihai Mihu – Antreprenor & Coordonator Mall Țărănesc, Zorița Diaconeasa – Şef lucrări Biochimie USAMV Cluj-Napoca.