O nouă dezbatere a candidaţilor la şefia Comisiei Europene!

0
357

Dezbaterea, de ieri, întinsă pe durata a 90 de minute, în studioul Euronews din Parlamentul European, între candidaţii la şefia Comisiei Europene a reunit următorii şase „cap de listă”: Nico Cue (Stânga Europeană), Ska Keller (Partidul European al Verzilor), Jan Zahradil (Alianţa Conservatorilor şi Reformiştilor din Europa), Margrethe Vestager (Alianţa Liberalilor şi Democraţilor pentru Europa), Manfred Weber (Partidul Popular European) şi Frans Timmermans (Partidul Socialiştilor Europeni).

Dezbaterea a demarat în forţă, pe chestiuni de migraţie, urmată de economie, ecologie, probleme sociale şi, fireşte, Brexit. Fiecare dintre cei enumeraţi sunt spitzenkandidat, metodă democratică, prin care şeful Comisiei Europene este ales între cei care s-au plasat pe primul loc în alegerile europarlamentare. Metoda este contestată, încă de la apariţia sa, şi unii analişti spun că a fost îngropată săptămâna trecută la summitul de la Sibiu. Cum nici una dintre formaţiunile politice aflate în competiţie nu va reuşi să strângă un număr majoritar de europarlamentari, sigur că se va proceda la alianţe, deocamdată necunoscute. Multe lozinci de campanie puţin convingătoare s-au făcut auzite, în general dezbaterea fiind animată după încheierea propriu-zisă a primei părţi, când între ziarişti şi analişti,  intervenţiile în direct ale telespectatorilor, majoritatea britanici şi toţi vorbind despre Brexit, s-a coagulat un dialog interesant.