Pentru 50 de  elevi de liceu / “Summer Job în BCR”

0
436

50 de elevi de peste 16 ani vor avea şansa să lucreze peste vară şi să câştige bani de buzunar în cea mai mare bancă din România, în cadrul programului Summer Job în BCR.

elevi1Banca Comercială Română (BCR) lansează, pentru cel de-al şaptelea an consecutiv, programul “Summer Job în BCR”, singurul proiect de educaţie financiară cu o componentă de internship adresat elevilor de liceu care au peste 16 ani. Programul Summer Job în BCR se desfăşoară la nivelul întregii ţări, în lunile iulie şi august, timp în care liceenii au posibilitatea să lucreze, plătiţi, în cadrul sucursalelor BCR. În Summer Job, cei 50 de participanţi selectaţi vor învăţa din practică noţiuni de educaţie financiar-bancară, vor câştiga bani de buzunar şi vor învăţa cum să îi administreze responsabil. „Experienţa trăită în programul Summer Job a fost una specială: am învăţat multe lucruri noi de la angajaţi cu experienţă, care m-au tratat ca pe un coleg de-al lor. Am vazut pe pielea mea cum e să munceşti şi să îţi asiguri singur banii şi, nu în ultimul rând, m-a ajutat să îmi fac o idee referitoare la viitoarea mea carieră”, spune Andrei Aldea, elev în Bucureşti, participant la ediţia din 2016 a programului.

Liceenii trebuie să acceseze platforma de cursuri online Laboratorul de Cariere

      eleviPentru a se înscrie în competiţie, liceenii trebuie să urmeze doi paşi simpli, care îi vor ajuta să acumuleze cunoştinţe de educaţie financiară, dar şi să ajungă la convingerea că sunt persoanele potrivite pentru a lucra în BCR timp de două luni. În prima etapă, în perioada 15 mai – 29 mai 2017, liceenii trebuie să acceseze platforma de cursuri online Laboratorul de Cariere – laboratoruldecariere.ro, să-şi facă un cont şi să parcurgă modulul Inteligenţa financiară pe înţelesul tuturor. În cadrul acestui modul, îşi vor evalua inteligenţa financiară, vor învăţa cum să-şi calculeze bugetul personal, cum să-şi seteze obiective financiare şi îşi vor conştientiza comportamentul financiar. După finalizarea modulului, se vor califica în etapa a doua de selecţie, care se va derula în perioada 29 mai-15 iunie 2017. Cei care nu parcurg integral modulul nu vor putea trece în etapa următoare a competiţiei.

Argumentaţia poate fi un eseu, o prezentare, un film, un videoclip sau o înregistrare audio

        În cea de-a doua etapă, liceenii vor realiza o lucrare în limba română cu tema “Cine sunt eu?”, în care trebuie să ne spună într-un mod cât mai onest, creativ şi original care sunt abilităţile, calităţile sau talentele care îi recomandă sa facă parte din echipa celei mai mari bănci din România. Argumentaţia poate fi un eseu, o prezentare, un film, un videoclip sau o înregistrare audio. Este permis, practic, orice mijloc de exprimare, cu condiţia ca materialul să nu depaşească 5 MB (megabiţi) şi să fie trimis pe adresa summerjob@bcr.ro până la data de 15 iunie 2017, ora 18:00. În cadrul programului Summer Job, peste 350 de liceeni au lucrat, în ultimii şapte ani, într-o sucursală BCR şi au învăţat cum să îşi cheltuiască banii responsabil.