Ciclişti craioveni prezenţi la Road Grand Tour – Drumul vinului 2018!

0
538

 Patru ciclişti craioveni au luat startul duminică, la Road Grand Tour – Drumul vinului 2018, competiţie tradiţională care potrivit organizatorilor deschide sezonul. Ca şi anul trecut în judeţul Prahova. S-a rulat pe două trasee: unul de două tururi şi jumatătate (aproximativ 63 km), celălalt în lungime de patru tururi şi jumătate (aproximativ 111 km), fiecare circuit măsurând 23,1 km. Traseele au avut trei, respectiv cinci căţărări la Crama Screciu. Startul competiţiei s-a dat la intersecţie dintre Galmeia şi drumul Bucov-Plop, pe o suprafaţă plată. Drumul vinului reprezintă prima etapă din Cupa Naţinoală a României la seniori şi aceeaşi competiţie şi la categoria juniori. Cicliştii craioveni au avut o comportare onorabilă, semn că această disciplină sportivă  se bucură, de la o vreme, de mulţi practicanţi.