„Sper că Parcul Românescu să-şi păstreze frumuseţea naturală şi unicitatea”

0
892


            Preşedintele ALDE Craiova, prof.Mircea Nastase, a prezentat ieri, în cadrul unei conferinţe de presă,  poziţia personală faţă de modul neprofesionist în care se realizează reabilitarea Parcului Romanescu. „Este fără îndoială un exemplu de cum se poate acţiona şi se poate distruge un patrimoniu cultural şi naţional”, a spus Nastase. Candidatul ALDE la Primăria municipiului  Craiova a mai precizat că proiectul şi propunerile făcute nu au fost profesioniste, soluţiile propuse ducând la degradarea vegetaţiei şi alterarea elementelor de arhitectură peisagistică.

             Prof. Mircea Năstase a precizat că Ministerul Culturii a sistat temporar activităţile, cu toate că dăduse avizul de începere a lucrărilor. „Din păcate, cei care aveau sarcina de a veni cu un plan de derulare a lucrărilor nu s-au ridicat la nivelul aşteptărilor, rezultatul fiind dezastruos”, a subliniat preşedintele ALDE Craiova. Una dintre problemele Craiovei, a mai spus Nastase, este lipsa spaţiilor verzi, iar proiectul de reabilitare a parcului presupunea adâncirea acestei probleme. „Sper că Parcul Românescu să-şi  păstreze frumuseţea naturală şi unicitatea şi nu  va deveni un kitsch artificial precum parcarea “supra-subterană”.

              Profesorul Mircea Nastase a continuat prin a prezenta situaţia anormală a locuitorilor din Drumul Apelor, o zonă aflată în litigiu între Primăria Craiova şi Primaria Comunei Cârcea. “Este nefiresc ca proprietarii să plătească două impozite către două autorităţi diferite, fără a se putea bucura de condiţii decente de trai. Această situaţie este un exemplu de management deficitar al conflictelor, care datează de pe vremea Primarului Antonie Solomon”, a susţinut preşedintele ALDE. Soluţia oferită de către acesta constă în actualizarea documentaţiei cadastrale şi a cărţii funciare, precum şi delimitarea clară a teritoriului şi a proprietăţii.