Beneficiarii ajutoarelor de stat pentru realizarea angajamentelor asumate voluntar în favoarea bunăstării şi protecţiei porcinelor, care intenţionează să acceseze credite pentru finanţarea activităţilor curente de la băncile comerciale care au încheiat convenţii cu Agenţia de Plăţi şi Intervenţie în Agricultură (APIA) se pot adresa acesteia pentru a le fi eliberate adeverinţe în acest sens.
Aceste credite reprezintă un instrument creat pentru a ajuta financiar fermierii, pâna la primirea – la termenul prevăzut de legislaţia în vigoare – ajutorului de stat, care se acordă anual producătorilor agricoli beneficiari ai ajutoarelor de stat la care sunt îndreptăţiţi, pentru realizarea angajamentelor asumate voluntar în favoarea bunăstării păsărilor, respectiv în favoarea bunăstării şi protecţiei porcinelor.
APIA a încheiat, până în prezent, convenţii cu CEC Bank SA, cu Banca Comercială Română şi cu Banca Transilvania. Astfel, la solicitarea scrisă a fermierului, APIA va elibera o adeverinţă, prin care confirmă că beneficiarul a depus Cerere pentru solicitarea ajutorului de stat pentru realizarea angajamentelor asumate voluntar în favoarea bunăstării păsărilor şi a bunăstării şi protecţiei porcinelor şi, de asemenea, că au fost efectuate verificările administrative asupra Cererii pentru solicitarea ajutorului de stat, până la data emiterii Adeverinţei, conform reglementărilor în vigoare. Totodată, în adeverinţă este menţionată suma calculată în baza Cererii pentru solicitarea ajutorului de stat.
Atenţie la condiţiile impuse de bănci!
Fondul de Garantare a Creditului Rural IFN – SA garantează 80% din valoarea creditelor acordate de Banca creditoare, în baza convenţiilor încheiate. Trebuie ştiut faptul că Banca (creditorul) are dreptul de a impune, pe lângă o serie de adeverinţe/acte doveditoare necesare dosarului, propriile condiţii de creditare, stabilite de către Creditor şi aprobate de Banca Naţională a României. Aici sunt incluse şi garanţii, pe care Creditorul le poate solicita din partea Beneficiarului (fermierului). Din aceste motive, APIA le recomandă potenţialilor beneficiari să îşi aleagă Creditorul numai după un studiu atent al condiţiilor de creditare impuse de fiecare bancă, pentru a beneficia de cele mai avantajoase şi potrivite condiţii pentru profilurile exploataţiilor. De altfel, optiunea de a solicita creditul aparţine integral fermierului.