Primul transport din Craiova, cu ajutoare pentru ucraineni, organizat de Crucea Roşie Română şi ISJ Dolj

0
920
Azi, a plecat, spre Depozitul Central al Crucii Roșii Române din Bucureşti, un prim transport umanitar de peste 15 tone, în valoare de aproximativ 113.000 lei, cu produse alimentare, igienice, cazarmament și apă, colectate din unităţile de învăţământ din Dolj,  în cadrul CAMPANIEI “UMANITATEA NU ARE GRANIŢE”, organizată în scopul sprijinirii cetăţenilor ucraineni, în contextul conflictului armat aflat în desfăşurare. “Transportul este asigurat de INSPECTORATUL PENTRU SITUAŢII DE URGENŢĂ DOLJ, care a fost alături de Crucea Roșie Română – Filiala Dolj,  încă de la declanşarea campaniei. În zilele următoare, vor urma şi alte transporturi, tot din produsele strânse de unităţile de învăţământ din Dolj, şi, pe această cale, mulţumim ISJ Dolj pentru implicare”, a precizat Maria Vintilă, director al Filialei Dolj a Crucii Roşii. Centrul de colectare a ajutoarelor a fost la Liceul Energetic din Craiova.