Atletico Madrid o va înfrunta pe Sporting Lisabona, în sferturile de finală ale Europa League la fotbal, potrivit tragerii la sorţi efectuate astăzi, la Nyon. Cele două formaţii s-au întâlni în primul sezon de Europa League, 2009-2010, în grupe, terminând la egalitate la Madrid (0-0) şi Lisabona (2-2). Lazio Roma, echipă la care joacă fundaşul român Ştefan Radu, o va întâlni în această fază pe campioana Austriei, RB Salzburg. Austriecii sunt neînvinşi în acest sezon în Europa League şi au întrecut-o pe Lazio cu 2-1 în ambele manşe din grupe la ediţia inaugurală din 2009-2010. Arsenal Londra, care a eliminat-o în optimi pe AC Milan, va juca în sferturi cu echipa rusă ŢSKA Moscova. În ediţia 2006/07 a Champions League, ruşii au învins cu 1-0 acasă şi au remizat la Londra, 0-0. Vicecampioana Germaniei, RB Leipzig, va primi replica echipei franceze Olympique Marseille. Aceasta va fi prima lor confruntare. Tragerea al sorţi a fost efectuată de ambasadorul finalei din acest an, fostul internaţional francez Eric Abidal. Partidele din prima manşă vor avea loc pe 5 aprilie, iar returul este programat pe 12 aprilie. Finala Europa League se va juca pe 16 mai, la Lyon.
Programul sferturilor de finală (primele echipe vor fi gazde în tur):
RB Leipzig – Olympique Marseille
Arsenal Londra – ŢSKA Moscova
Atletico Madrid – Sporting Lisabona
Lazio Roma – RB Salzburg