Direcţia pentru Agricultură Judeţeană Dolj : Planul Naţional Strategic pentru anii 2023-2027

0
380

Direcţia pentru Agricultură Judeţeană Dolj comunică persoanelor fizice şi juridice precum şi tuturor instituţiilor interesate Planul Naţional Strategic pentru anii 2023-2027 privind strategia Ministerului Agriculturii de dezvoltare a producţiei agricole, a sectorului de procesare a materiilor prime de profil agricol şi a dezvoltării rurale.

Planul Naţional Strategic PAC 2023-2027 înglobează instrumente de sprijin finanţate atât din FEGA cât şi FEADR. Acest document programatic conţine noile principii ale reformei politicii agricole comune 2023-2027:

-reducerea poverii administrative pentru fermieri şi celelalte categorii de beneficiari;

-asigurarea rezultatelor politicilor;

-o legătură mai strânsă cu realităţile locale;

-menţinerea condiţiilor de concurenţă echitabilă. Ambiţii mai mari privind mediul şi clima.

Ca elemente de noutate PNS vizează următoarele aspecte:

-89 tipuri de intervenţii, incluzând 51 intervenţii prin FEGA şi 38 intervenţii prin FEADR;

-un grad ridicat de flexibilitate în stabilirea regulilor detaliate de eligibilitate şi selecţie;

-extinderea sectoarelor pentru care se acordă finanţare din PNS;

-introducerea unui instrument de sprijin al fermierilor afectaţi de pierderi;

-stimularea digitalizării şi utilizarea unor tehnologii sau idei inovative în agricultură;

-mărirea valorilor maxime pe proiect.

Elementele de noutate în domeniul mediului sunt:

-contribuţia la atenuarea şi adaptarea la schimbărilor climatice;

-promovarea dezvoltării durabile;

-gestionarea eficientă a resurselor naturale;

-contribuţia la protejarea biodiversităţii;

-îmbunătăţirea serviciilor ecosistemice;

-conservarea habitatelor şi a peisajelor.

Obiectivele vizate de PNS sunt:

-promovarea unui sector agricol inteligent, rezilient şi diversificat;

-consolidarea orientării către piaţă şi creşterea competitivităţii sectorului agroalimentar;

-dezvoltarea socioeconomică a spaţiului rural.

Bugetul PNS-ului pentru perioada 2023-2027 – 15,8 miliarde euro, din care:

*Pilonul I (FEGA):

-plăţi directe – 9,78 miliarde euro;

-intervenţii sectoriale – 151 milioane euro;

*Pilonul II (FEADR + buget de stat) – 5,87 miliarde euro.

Alt element de noutate este în domeniul sprijinului de bază pentru venit în scopul sustenabilităţii (BISS):

-înlocuieşte actuala schemă de plată unică pe suprafaţă (SAPS);

-BISS se va aplica pentru o suprafaţă de 9697000 ha, iar suma alocată în perioada 2023-2027 plafonului BISS va fi de 4,82 miliarde euro;

Scopul BISS:

-realizarea viabilităţii fermelor agricole;

-acordarea unei plăţi anuale decuplate de producţie pe hectarul eligibil declarat de fermierul activ;

-BISS vizează alături de ecoschemele specifice îmbunătăţirea performanţei de mediu.

Alt element de noutate este sprijinul redistributiv complementar pentru venit în scopul sustenabilităţii (CRISS):

-pentru perioada 2023-2037 suprafaţa planificată pentru care se acordă sprijinul este de 3748473 ha.

Sprijinul cuplat în sectorul vegetal va fi susţinut cu 408,10 milioane euro şi va cuprinde 12 intervenţii.

Sprijinul cuplat în zootehnie va beneficia de 1,06 miliarde euro pentru 5 categorii de intervenţii.

Sprijinul cuplat pentru venit vită de carne va benefica de 114,9 milioane euro.

Sprijinul cuplat pentru ovine/caprine va beneficia 411,84 milioane euro.

Ecoschemele pe sectorul vegetal vor beneficia de 2,2 miliarde euro.

Ecoschemele pe zootehnie vor beneficia de 247,9 milioane euro.

Vor fi intervenţii în sectorul apicol ce vor beneficia de un buget total de 60,8 milioane euro, din care 50% UE (30,4 milioane euro) şi restul de la buget.

Intervenţii sectoriale:

-intervenţii în sectorul fructe-legume 8,6 milioane euro;

-intervenţii în sectorul vitivinicol 41,5 milioane euro.

Pentru sprijinirea fermierilor afectaţi de pierderi ale producţiei agricole MADR a prevăzut un instrument cu un fond de 391,4 milioane euro.

În continuare în perioada 2023-2027 Ajutorul Naţional Tranzitoriu (ANT) de la bugetul naţional continuă să fie o componentă importantă de sprijin pentru fermieri şi va avea un buget de 903,8 milioane euro.

Planul Naţional Strategic a fost aprobat de Comisia Europeană în 7 decembrie 2022 ora 10 cu Decizia C(2022) 8783.

Director Executiv,

Jr. Agapie Romulus Sorin