Parteneriat sau vasalitate?

0
128

Trebuie să acceptăm că vizita asistentului secretarului de stat al SUA, Victoria Nuland, la Bucureşti, va fi fost planificată înaintea atentatelor de la Paris şi că, în consecinţă, nu se poate invoca nicio relaţie directă. Chiar şi aşa, spectrul coincidenţei nu poate fi sustras unei nelinişti interogative, dincolo de cadrul unor diligenţe înscrise normalităţii diplomatice.

Agenda de-acum publică a discuţiilor purtate cu un larg evantai de instituţii şi de lideri politici, de la Preşedinţie la Parlament, de la Guvern la partide politice şi ajungând chiar şi la reprezentaţi ai societăţii civile confirmă cu prisosinţă faptul că fusese programată cu mult înainte şi, cel mai probabil, aşa cum Nuland însăşi a declarat la Palatul Cotroceni, s-a dorit un prim contact cu noul Preşedinte al Ţării. În plus, exceptând nota generalistă confirmată în declaraţia de presă a Preşedinţiei în care se afirmă că Johannis „a reafirmat angajamentele ferme ale României ca stat membru al NATO, exprimând hotărârea de a se aloca resursele necesare pentru un răspuns adecvat la evoluţiile de securitate preocupante din regiunea noastră şi din Europa”, nici un alt indiciu n-a etalat un interes direct faţă de vreun eventual recurs la tragicelor întâmplări ce-au zguduit Franţa şi Europa.

Mai mult chiar, în centrul discuţiilor au revenit aceleaşi preocupări ale Washingtonului, nu întâmplător prezente şi în anterioara vizită a aceluiași demnitar american

S-a vorbit, aşadar, de Parteneriatul Strategic al României cu SUA „prin extinderea colaborării nu doar în domeniul militar ci şi economic”, despre „o alocare adecvată a resurselor bugetare necesare sectorului de apărare în contextul provocărilor actuale”, evidenţiindu-se, în termeni diplomatici, „cooperarea bilaterală excelentă în acest domeniu”, cum reiese şi din comunicatul emis de la Guvern.

În realitate, o lectură mai nuanţată a relatărilor ieşite în public, doamna Victoria Nuland şi-a reeditat preocuparea Washingtonului, devenită deja aproape o obsesie, faţă de procesul de consolidare a reformei justiţiei şi a luptei împotriva corupţiei. Nicio referinţă la pericolul terorismului ce-a mobilizat toate cancelariile europene, surclasând orice altă agendă economică ori politică, dimpotrivă, din chiar depeşele ajunse în spaţiul mediatic în mod oarecum paradoxal, în contextul nou creat de actele de terorism din Paris, ceea ce se poate desprinde dincolo de litera limbajului diplomatic vizează nemijlocit aspecte de natură geopolitică, cu Rusia ca referent privilegiat.

Nimic până aici ceva de recuzat, în cadrul unei vizite a unui lider reprezentând o superputere cu o ţară integrată în structurile Europei Unite şi ale NATO și cu care a încheiat un Parteneriat Strategic. E la fel de adevărat şi că există, în România de ieri şi de azi, destule probleme spinoase, mai ales cele privind funcţionarea la parametri doriţi ai unor instituţii ale statului, privind corupţia devenită un adevărat flagel, ca şi nivelul mediocru al unei clase politice incapabile să se reformeze.

Ceea ce ar trebui să ne intrige, pe noi, simpli cetăţeni ai unei ţări ieşite, slavă Domnului, dintr-o lungă şi tragică istorie de condiţionări externe, mai vechi şi mai recente, mi se pare comportamentul de „jandarm” pe care doamna Nuland l-a reiterat, la un interval de numai un an, faţă de oficialităţile de la Bucureşti şi, implicit, faţă de noi, ca cetăţeni stăpâni la noi acasă şi, pe deasupra, europeni. Mi se pare cel puţin curios, dacă nu jenant, umilitor, faptul că, în absenţa prezenţei unui minim dar obligatoriu orgoliu naţional din partea demnitarilor de la Bucureşti, nicio instanţă mediatică n-a reacţionat în spiritul unui necesar act disociativ faţă de ceea ce a părut a fi un fel de „inspecţie” şi de „control” al unor supuşi din partea cuiva cu aere de comisar deloc disimulate.

M-a revoltat mai ales reacţia unor structuri mediatice care au titrat, spre a mă opri la un singur exemplu, cu o insidioasă lejeritate, astfel scopul vizitei la Bucureşti a reprezentatului guvernului american: Victoria Nuland către politicieni: Suntem cu ochii pe voi. Nu cred că un astfel de comportament – al unei administraţii externe, fie ea şi a SUA – în treburile interne ale unui stat suveran şi deplin integrat în structurile democraţiilor occidentale – ar trebui tratat cu o mefienţă atât de făţişă sugerând, oricâtă condescendenţă ne-am îngădui, un grav simptom de… vasalitate.