Ion Prioteasa, solidar cu protestatarii

0
330

Ion Prioteasa este solidar cu cei care au protestat în Piaţa „Mihai Viteazul” din Craiova, apreciind totodată că manifestaţiile care au avut loc, în ultimele zile, în mai multe oraşe ale ţării împotriva actualei puteri nu reprezintă nici o surpriză, românii ieşind în stradă pentru că nu mai suportă presiunea unei guvernării slabe şi sufocante.

Ion Prioteasa

«Deşi PSD Dolj nu a avut nici o implicare în acţiunile de protest din Piaţa „Mihai Viteazul”, în calitatea mea de preşedinte de organizaţie, dar şi de craiovean, sunt solidar cu toţi cei care s-au manifestat în centrul oraşului, cu toţi cei care se uită îngroziţi la ce surprize le rezervă ziua de mâine, cu toţi cei care se află la limita sărăciei şi nu îşi mai pot achita datoriile la bănci, pierzându-şi astfel locuinţa pentru care au agonisit o viaţă întreagă, cu medicii, profesorii, funcţionarii publici, cadrele militare şi angajaţii structurilor MAI care şi-au primit salariile diminuate, cu şomerii care nu  îşi pot găsi un loc de muncă, cu pensionarii care nu-şi pot procura medicamentele. Românii simt că le-a ajuns cuţitul la os. Din păcate, viitorul românilor este sumbru. Economic, firmele mici şi mijlocii, adevăratul motor al unei economii funcţionale, sunt sugrumate de clientela actualei puteri. Generatoare de locuri de muncă, IMM-urile vor fi falimentate în continuare de Guvernul PDL, care nu este în stare să găsească măsurile corecte de relansare economică. Sunt momente în viaţă în care mi-aş dori să pot lăsa haina de politician deoparte pentru a fi alături de cei care protestează în stradă faţă de această putere. Nu doresc însă să ofer posibilitatea reprezentanţilor puterii să ducă în derizoriu o acţiune pornită din prea multă suferinţă, susţinând astfel că manifestaţiile românilor sunt politice. Cei care ne conduc astăzi marchează şi o primă realizare după doi ani de guvernare sufocantă: a reuşit să-i unească pe români! Mişcările de protest din toată ţara nu reprezintă o surpriză pentru mine. Retragerea proiectului Legii Sănătăţii de către Traian Băsescu, principalul comunicator al Guvernului, reprezintă o izbândă a societăţii civile. Actuala guvernare primeşte un vot de blam din partea românilor care au ales să protesteze în stradă faţă de sărăcirea acestei ţări şi faţă de o putere care nu-i mai reprezintă. Din păcate,  România se găseşte între primele state ale Uniunii Europene aflate la limita sărăciei, raportat la numărul de persoane. Aproape jumătate dintre români trebuie să-şi ducă traiul de zi cu zi având la dispoziţie resurse limitate», a declarat preşedintele PSD Dolj, Ion Prioteasa.