Incendiu în comuna Brădeşti, soldat, din fericire, doar cu pagube materiale

0
327

În această dimineaţă, Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă (ISU)  “Oltenia” al judeţului Dolj, a intervenit, în comuna Brădeşti,  cu patru autospeciale de lucru cu apă şi spumă, două autospeciale  pentru salvare de la înălţime, , două ambulanţe SMURD şi un echipaj al SAJ (Serviciul de Ambulanţă Judeţean) Dolj, pentru localizarea si lichidarea unui incendiu izbucnit într-o garsonieră, situată la et. 1 al unui imobil.

La sosirea echipajelor de intervenţie, la faţa locului au fost identificate două persoane conştiente,  cooperante , intoxicate cu fum,  fiind asistate la fata locului. S-au format echipe de căutare pentru salvarea posibilelor persoane surprinse în apartamentele de la etajele superioare. Între timp, zece persoane s-au autoevacuat. Victimele, cooperante şi conştiente, au fost transportate la spital, pentru acordarea de îngrijiri medicale, fiind în afara oricărui pericol . Cauzele izbucnirii incendiului urmează să fie stabilite.