ABA Jiu, apel către autorităţile locale : “Trebuie să ne așezăm la acceași masă pentru a găsi soluții”

0
780

Administrația Bazinală de Apă Jiu, prin Sistemul de Gospodărire a Apelor Dolj a demarat,ieri, o amplă acțiune de ecologizare pe Canalul Colector al municipiului Craiova construit pe  cursul de apă al pârâului Craiovița, zona Popoveni-Aerodrom. “Având în vedere cantitatea foarte mare de deșeuri depozitate necontrolat în această zonă, reprezentanții S.G.A Dolj- Formația Craiova vor avea nevoie de trei zile pentru a  igieniza locul amintit”, se precizează în comunicatul de presă al ABA Jiu.

În urma unei sesizări făcute de Grada de Mediu Dolj, conducerea A.B.A  Jiu a decis efectuarea unei igienizări pe Canalul colector al Craiovei, în zona Popoveni.

Acțiunea se desfășoară atât manual, cât și mecanic, fiind efectuată de către  personalul Formației Craiova a S.G.A Dolj cu ajutorul unui buldoexcavator și o autoutilitară. Acolo unde situația o impune, angajații Apelor Jiu vor strânge manual deșeurile în saci.

Pentru că depozitul necontrolat de deșeuri din zona aceasta este foarte mare, iar cantitatea de gunoi este semnificativă, reprezentații Depozitului de Gunoi de la Mofleni – Eco Sud – au fost de acord să ajute și au decis să primească deșeurile gratuit. De asemenea, reprezentanții Poliției Locale au ajutat la dirijarea traficului în zonă, asfel încât să fie evitate evenimentele neplăcute.

Amintim că situația gunoiului aruncat în această zonă a municipiului Craiova este o problemă veche, instituțiile abilitate încercând să realizeze igienizarea doar pe porțiunea care le-ar aparține fiecăreia, fapt pentru care conducerea A.B.A Jiu face un apel către toți factorii locali  să se reunească la acceași masă și să găsească soluții concrete, aplicabile imediat pentru a evita refacerea acestor mormane de gunoi:

“Problema gunoiului aruncat la întâmplare pe malurile sau în albiile râurilor, precum și pe canalul Colector, în special în zona Popoveni este de foarte mult timp.  Mereu venim și facem igienizarea în punctele slabe, acolo unde cantitățile de deșeurile sunt foarte mari, dar nu numai. Avem peste 6 acțiuni de asemenea amploare în fiecare an, atât pe râul Jiu –  Bucovăț, Mofleni, Podari, pe râul Amaradia sau pe celelalte cursuri de apă. Chiar dacă rolul nostru nu este de a efectua igienizarea, de fiecare dată am făcut curat. Am invitat alături de noi și autoritățile locale, administratorii de drept ai terenurilor și nu numai.  La fel fac și cei de la Salubritate pe bucățica lor. Rezultatul este de moment, iar aceste mormane de gunoi menajer, de construcții, reapar în cel mai scurt timp. De aceea considerăm că a sosit timpul să ne strângem la aceeași masă Apele Jiu, Garda de Mediu, Primaria Craiova, Salubritatea, primariile riverane cursurilor de apă, Poliția Locală, Instituția Prefectului județului Dolj, ONG-uri, Depozitele de Gunoi și, acolo unde este cazul, reprezentanții agenților economici și să găsim soluții viabile, aplicabile imediat, astfel încât să avem un județ vizibil mult mai curat”, se mai spune în comunicatul respectiv.

De asemenea facem un apel și către cetățeni să conștientizeze răul pe care îl fac aruncând gunoiul necontrolat și să ia atitudine față de cei care nu respectă legea și mediul înconjurător