O minitipografie pentru tinerii cu surdocecitate din Craiova

0
689

Ieri, la Şcoala Gimnazială Specială „Sf. Vasile” din Craiova a fost inaugurată oficial o mini-tipografie destinată tinerilor cu surdocecitate din Craiova, care va funcţiona ca un atelier vocaţional pentru pregătirea profesională a tinerilor. Proiectul – „Sens pentru viaţă”- este realizat de Fundaţia „Sense Internaţional România”, în parteneriat cu Şcoala Gimnazială „Sf. Vasile”, Consiliul Judeţean Dolj, Inspectoratul Şcolar Judeţean Dolj şi cu sprijinul sponsorilor Fundaţia Medicor şi Fundaţia Orange.

sfantul vasileSurdocecitatea este o deficienţă multisenzorială gravă,  de cele mai multe ori asociată şi cu alte tipuri de deficienţe, care generează dificultăţi majore în sfera comunicării, a accesului la informaţie, în oriectare şi mobilitate. „A fost destul de dificil, la început, să lămurim autorităţile despre nevoia pe care o au aceşti copii. Din 2001, de când fiinţăm, am dezvoltat opt ateliere vocaţionale, la Craiova fiind ultimul. Ideea a venit de la părinţii copiilor cu surdocecitate şi de la profesorii acestora. Am venit aici, în urmă cu mai mulţi ani, şi am văzut disponibilitatea cadrelor didactice, a autorităţilor locale, iar unul dintre cei mai buni interpreţi de limbaj mimico-gestual din România se află aici şi este vorba de prof.  Mihaela Filimon. De asemenea, cel care va lucra nemijlocit cu cei 11 elevi din program este prof.  Dănuţ Alexandru Nuţă, care a urmat cursuri de perfecţionare. Însă nu putem să rezolvăm toate problemele, fără sprijinul autorităţilor locale, pentru cătrebuie obţinută cât mai repede autorizarea şi legalizarea atelierului. Aceşti copii pot obţine o calificare, iar ajutorul părinţilor estev promordial”, a precizat  Cristiana Salomie, preşedinte al „Sense Internaţional România”. Prezentă în sală, la inaugurare,    Violeta Bărbulescu, mama unuia dintre tineri a spus: „mulţumim pentru acest sprijin şi observăm că problemele sunt tratate la nivel occidental, iar din partea noastră aveţi tot concursul”.

Asugurări din partea autorităţilor

sfantul vasile (1)La inaugurare au participat reprezentanţi ai Inspectoratului Şcolar Judeţean Dolj şi administratorul public al judeţului Dolj,  Cosmin Durle.  „Este un eveniment foarte important pentru noi şi dăm asigurări că vom duce la bun sfârşit acest proiect. Toţi aceşti copii merită o şansă şi fiţi convinşi că îi vom ajuta să o valorifice” – prof.  Florentina Cornea, director al Şcolii Gimnaziale Speciale „Sf.Vasile”. Prof . Ani Drăgici , inspector pentru implementarea proiectelor europene în cadrul ISJ Dolj, a menţionat că va încerca introducerea unităţii şcolare şi an alte programe europene, iar prof.  Puiu Oprica, inspector pentru management educaţional la ISJ Dolj a dat asigurări că se va implica şi ca voluntar, grăbind obţinerea tuturor atestatelor. La rîndul său, inspectorul pentru învăţământ special la ISJ Dolj, prof.  Iuliana Gheorge, a declarat: „Pentru mine, învăţământul special este ceva de sudlet. M-am implicat în astfel de proiecte, iar cel de astăzi a avut şi sprijinul inspectorului şcolar general Lavinia Elena Craioveanu, care a intermediat discuţiile între părţile implicate. Acum, va fi nevoie de o nouă evaluare a Agenţiei Naţionale de Asigurare a Calităţii Învăţământului Preuniversitar şi sperăm să obţinem cât se poate de repede acreditările necesare” . Cosmin Durle,  administratorul public al judeţului Dolj, a precizat: „Este o onoare pentru mine să particip la acest eveniment şi aduc şi salutul domnului  Ion Prioteasa, preşedintele Consiliului Judeţean Dolj. În fiecare an, încercăm să asigurăm fonduri cât mai mari de la buget pentru învăţământul special şi fiţi siguri că aşa vom proceda în continuare şi vom acorda întregul sprijin pentru derularea acestui proiect”.