Bombardamentele au fost reluate în Alep în ciuda acordului de încetare a focului

0
283

alepActivişti sirieni susţin că avioane de vânătoare au reluat bombardamentele asupra regiunilor încă ocupate de rebeli din estul Alepului, periclitând un acord de încetare a focului. Activistul media Mahmoud Raslan spune că aeronavele au bombardat, ieri, districtul rebel Ansari din oraş. El spune că avioanele “au început să atace ca şi cum nu ar exista vreun acord de încetare a focului sau problema evacuării civililor”. Bombardamentul este un anunţ de facto că “ne vor omorî pe toţi”, a mai spus Raslan. Un membru al echipelor de salvare din estul Alepului, Ibrahem alHaj, a confirmat existenţa acestor raiduri. Nu se ştie dacă avioanele aparţin regimului sirian sau Rusiei. Rusia şi Turcia au intermediat, marţi noapte, un acord de încetare a focului pentru a-i evacua pe rebelii sirieni şi pe civilii rămaşi în estul Alepului, însă se pare că acesta s-a prăbuşit miercuri, potrivit ambelor părţi. Raidurile aeriene, tirurile de artilerie şi focurile de armă au început ieri dimineaţă. Postul public de televiziune sirian a anunţat că tirurile de artilerie lansate de rebeli asupra districtului Bustan al-Qasr, recucerit recent de armată, s-au soldat cu moartea a şase oameni, relatează Reuters. Rusia a comunicat, la rândul său, că forţele guvernamentale au răspuns atacurilor rebelilor. Ministrul rus de Externe, Serghei Lavrov, a spus că rezistenţa rebelilor ar putea lua sfârşit în următoarele două sau trei zile. Marţi, ambasadorul rus la ONU, Vitali Ciurkin, anunţa încetarea confruntărilor militare după ce serviciile de securitate siriene au preluat în totalitate controlul asupra oraşului sirian. “Cele mai recente informaţii pe care le-am primit în ultima oră arată că operaţiunile militare în Alep au încetat”, declara marţi seară Vitali Ciurkin, ambasadorul Rusiei la Naţiunile Unite. “Trupele guvernamentale siriene deţin în totalitate controlul asupra părţii de est a oraşului Alep, iar acum au început operaţiunile umanitare”, mai preciza Ciurkin, citat de agenţia Tass şi de site-ul T-Online.de. Rusia este unul dintre principalii aliaţi ai Administraţiei Bashar al-Assad, iar aviaţia militară rusă efectuează bombardamente pentru a ajuta armata siriană. Marţi dimineaţă, armata siriană a acceptat să permită ieşirea insurgenţilor şi a civililor care mai erau în partea de est a oraşului Alep. Siria se confruntă, începând din martie 2011, cu revolte reprimate violent şi cu un conflict militar între serviciile de securitate subordonate regimului Bashar al-Assad, forţele opoziţiei şi grupuri teroriste, inclusiv organizaţia sunnită Stat Islamic (Stat Islamic în Irak şi Siria / Stat Islamic în Irak şi Levant). Conform celui mai recent bilanţ estimat de ONU, 270.000 de oameni au murit în acest război. Bilanţul anunţat marţi de organizaţia Observator Sirian pentru Drepturile Omului (OSDO) este de 312.000 de morţi.