Om al străzii adus la spital cu degerături

0
368

Temperaturile extrem de scăzute din ultimele zile i-au pus în mare dificultate pe craioveni şi au devenit un adevărat coşmar pentru cei care, în plină iarnă, nu au un acoperiş deasupra capului. Din cauza gerului, un bărbat fără adăpost, în vârstă de 52 de ani, a fost adus, ieri-dimineaţă, la Unitatea de Primiri Urgenţe a Spitalului Judeţean din Craiova cu degerături la picioare. 

Din câte se pare, bărbatul a încercat să se adăpostească în zona Gării Craiova, însă din cauza frigului de peste noapte picioarele i-au degerat şi, vineri dimineaţa, a fost transportat de urgenţă la spital de un echipaj al Serviciului de Ambulanţă Judeţean Dolj. Imediat, pacientul a fost evaluat de o echipă de medici chirurgi, a fost încălzit şi stabilizat, fiind internat apoi în clinica de chirurgie a Spitalului Judeţean din Craiova.

Totodată, asistentul social din cadrul UPU a întreprins demersurile necesare pentru a lua legătura cu familia bărbatului, dacă aceasta există, în caz contrar reprezentanţii spitalului fiind nevoiţi să apeleze la serviciile de asistenţă socială.

Temperaturile au scăzut sub minus 10 grade Celsius

În condiţiile în care, zilele acestea, temperaturile minime au coborât bine sub minus 10 grade Celsius, medicii de la Spitalul Judeţean îi avertizează pe craioveni să fie foarte atenţi în momentul în care ies din casă. În cazul în care este necesară deplasarea în spaţii deschise, este recomandată folosirea mijloacelor de protecţie adecvate – căciuli şi mănuşi. Trebuie evitată  expunerea prelungită a mâinilor şi picioarelor la ger, pentru că există pericolul apariţiei unor degerături.

Şi alimentaţia trebuie luată serios în seamă. Este necesar ca aceasta să fie adaptată la vârsta şi activitatea zilnică, să fie bazată pe o hrană caldă, cu multe legume şi fructe proaspete ce aduc un aport crescut de vitamine şi minerale, cresc imunitatea şi apără organismul de viroze şi infecţii respiratorii.

„Zilele acestea, craiovenii care sunt obligaţi să se deplaseze ar trebui să se echipeze corespunzător temperaturilor de afară. Este foarte important să consume alimente bogate în lipide, proteine şi lichide calde. În niciun caz însă nu trebuie consumate băuturi alcoolice. Chiar dacă poate creează falsa impresie de căldură, alcoolul nu face decât să determine pierderea de căldură din organism şi să conducă la hipotermie”, a precizat dr. Cristina Geormăneanu, purtător de cuvânt al Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă din Craiova.

Măsuri speciale în unităţile sanitare

Specialiştii mai recomandă ca persoanele vârstnice, în special cele cu afecţiuni cardiace şi respiratorii, să evite deplasările şi frecventarea locurilor aglomerate care creează premisele decompensării în condiţii de temperaturi scăzute. Tot în această perioadă trebuie să se acorde o atenţie specială copiilor. În primul rând, să nu fie lăsaţi să aştepte în interiorul autovehiculelor parcate şi să fie evitate transporturile pe distanţe lungi în vehicule fără posibilităţi de climatizare şi neechipate corespunzător.

Locuinţele şi spaţiile închise trebuie să fie încălzite corespunzător. Însă este de evitat utilizarea instalaţiilor improvizate, care pot duce la intoxicaţii cu monoxid de carbon. Mersul pe jos, pe distanţe mici, este de preferat unor staţionări prelungite în aşteptarea unui mijloc de transport în comun.

Tratamentul bolilor cronice nu trebuie întrerupt decât cu acordul medicului, în caz contrar existând riscul decompensării unor boli grave. Bolnavii cronic, în special cei cu afecţiuni respiratorii şi cardiace, sunt sfătuiţi să stea în casă, mai ales atunci când temperaturile sunt cu mult sub zero grade, şi să respecte cu stricteţe indicaţiile medicilor.

Tot în această perioadă, lucrătorii din structurile subordonate Ministerului Sănătăţii şi cele ale Ministerului Administraţiei şi Internelor, în colaborare cu autorităţile locale, au anunţat măsuri de prevenire a deceselor prin hipotermie pentru persoanele fără adăpost.

În plus, Ministerul Sănătăţii a atenţionat direcţiile de sănătate publică judeţene să ia toate măsurile care se impun la nivelul unităţilor sanitare, astfel încât acestea să poată primi, tria şi interna un număr mai mare de pacienţi, pe perioada atenţionărilor meteo.