Afacerea lui „Tătuţu” Lazăr de la IPJ Olt, făcută praf de oamenii legii

0
822

Procurorii DIICOT – Serviciul Teritorial Craiova au cerut, joi seara, Curţii de Apel Craiova, arestarea preventivă a zece persoane în dosarul grupării infracţionale conduse de comisarul-şef Laurenţiu Lazăr de la IPJ Olt. Instanţa a amânat judecarea propunerii de arestare pentru luni, 17 decembrie, astfel că toţi cei 10 inculpaţi au fost liberi să plece la expirarea celor 24 de ore, cât fuseseră reţinuţi, urmând să se prezinte singuri la Curtea de Apel Craiova, luni dimineaţa. Din datele strânse de procurorii şi poliţiştii de crimă organizată craioveni, împreună cu lucrătorii SRI, DGIPI şi DGA, s-a stabilit că gruparea infracţională era foarte bine organizată, „Tătuţu”, cum i se spune lui Lazăr, dezvoltând afacerea pe mai multe paliere, în cele mai multe cazuri ameninţându-i cu dosare penale pe cei care nu făceau cum îşi dorea el. În doi ani, gruparea a făcut peste un milion de euro.

Cei zece inculpaţi reţinuţi în acest dosar sunt liderul grupării, Laurenţiu Lazăr, zis „Tătuţu”, de 41 de ani, din Slatina, judeţul Olt, colegul său de serviciu, inspector principal Bogdan Ciprian Gheorghiceanu, de 36 de ani, din Slatina, Florin Bîlteanu, de 42 de ani, director executiv adjunct, şi Ion Encescu, de 58 de ani, director la Administraţia Finanţelor Publice pentru Contribuabili Mijlocii (AFPCM) Olt, şi consilierii superiori Anastasia Lioveanu, de 53 de ani, şi Gheorghiţa Prunişoară, de 53 de ani, din cadrul DGFP Olt, Leonard Ionuţ Poteraş, de 32 de ani, din Craiova, administratorul unei societăţi comerciale, Gheorghe Bădiţă, de 59 de ani, din Piatra-Olt, patronul altei societăţi comerciale, şi cei doi băieţi ai fostului director al SIF Oltenia, Bogdan şi Răzvan Buzatu, de 29 de ani, ambii directori de societăţi comerciale.

În sarcina inculpaţilor s-au reţinut infracţiunile de constituire sau aderare la un grup infracţional organizat, şantaj, complicitate la infracţiunea de delapidare, complicitate la organizarea şi desfăşurarea de activităţi ilicite în domeniul jocurilor de noroc, tentativă la infracţiunea de înşelăciune, abuz în serviciu contra intereselor persoanelor, conflict de interese, evaziune fiscală, delapidare şi bancrută frauduloasă.

Bazele afacerii, puse în 2008

În urma unei anchete complexe, care a implicat luni de muncă, a unei întregi echipe, oamenii legii au reuşit să descâlcească iţele afacerilor legate unele de altele, exact cum se întâmplă în cazul grupărilor de crimă organizată, coordonate cu mână forte tocmai de cei care ar fi trebuit să împartă dreptatea. Potrivit procurorilor DIICOT Craiova, gruparea infracţională coordonată de Laurenţiu Lazăr, zis „Tătuţu”, a luat fiinţă în anul 2008, după ce acesta s-a prins că i-ar putea determina pe unii dintre administratorii de societăţi pe care îi cerceta în virtutea funcţiei ocupate – de ofiţer al Serviciului de Investigarea Fraudelor la IPJ Olt – să încheie contracte cu firma soţiei sale.

Astfel, comisarul-şef Lazăr, împreună cu soţia sa, Valeria, administrator la SC ROEDIL SRL Slatina, şi inspectorul principal de poliţie Bogdan Gheorghiceanu, care îi este coleg de serviciu la IPJ Olt, au constituit un grup infracţional în scop de şantaj, evaziune fiscală şi spălare de bani. Cei doi ofiţeri de poliţie au efectuat acte de cercetare penală în mai multe cauze, în interesul unor oameni de afaceri, care desfăşurau relaţii comerciale între firmele lor şi SC ROEDIL SRL Slatina, administrată în acte de Valeria Lazăr. Potrivit anchetatorilor, însă, în fapt, firma era administrată chiar de Laurenţiu Lazăr, care se ocupa personal de negocierea contractelor de pază, plata salariaţilor şi orice alte activităţi care implicau întocmirea de documente în relaţia cu alte persoane fizice sau juridice, existând indicii temeinice de săvârşire a infracţiunii de conflict de interese.

După ce îi cercetau pe unii administratori de firme, cei doi ofiţeri le propuneau, în schimbul unor soluţii favorabile în dosare, mai precis netrimitere în judecată pentru infracţiunile economice anchetate, să încheie contracte de pază cu SC. ROEDIL SRL Slatina. Asta nu le-a ajuns, aşa că au început să se implice şi în activitatea firmelor care, de voie, de nevoie, le deveniseră partenere. Astfel, cei doi ofiţeri au deschis dosare penale pe numele unor funcţionari publici care, respectând prevederile legale, au refuzat să acorde rambursări de TVA pentru operaţiuni economice fictive, să dispună ridicarea unor sechestre instituite pe bunurile anumitor agenţi economici cu datorii la bugetul de stat ori să acorde subvenţii pentru activităţi agricole care în realitate nu se realizaseră.

În plus, „Tătuţu” a negociat cu reprezentanţii mai multor societăţi comerciale sau lichidatori judiciari întocmirea de contracte de pază fictive pentru SC ROEDIL SRL Slatina, în conturile societăţii intrând sume imense de bani, pentru servicii care în realitate nu au fost prestate. Astfel, în perioada 2007-2011, această societate a încasat peste 1.000.000 de euro din servicii care nu au fost executate, ca să se poată bucura de banii făcuţi atât de uşor şi pentru a justifica scoaterea lor din gestiune, inculpaţii înregistrând cheltuieli nereale în evidenţa contabilă.

„Maşinuţele” măsluite, o altă sursă de venituri

Lazăr şi Gheorghiceanu au decis însă că este cazul să-şi dezvolte „afacerea”. Din datele rezultate în urma anchetei oamenilor legii s-a stabilit că, în perioada anilor 2008-2011, cei doi au început să asigure protecţie, pe raza judeţului Olt, în domeniul organizării şi desfăşurării de activităţi comerciale ilicite din sfera jocurilor de noroc pentru mai multe persoane, între care şi inculpatul Leonard Ionuţ Poteraş, zis Leo, asociat unic la SC VIPEXIM COM SRL Craiova, firmă în prezent radiată. Afacerea pusă la punct consta în introducerea ilegală pe teritoriul României a unor aparate de joc de tipul slot-machines, la care este înlocuită placa de bază cu una contrafăcută. Mai departe, aceste maşini erau amplasate şi utilizate la agenţi economici în majoritate din mediul rural, mizându-se pe lipsa controalelor specifice în aceste zone îndepărtate de localităţile reşedinţă de judeţ. Iar când un control al Poliţiei Caracal l-a depistat pe Poteraş cu aparatul măsluit, cei doi ofiţeri au intervenit la colegii lor pentru ca dosarul să fie soluţionat favorabil.

Au „pus umărul” şi la obţinerea de rambursări ilegale de TVA

Un alt palier al activităţii infracţionale a fost acordarea nelegală a unei rambursări ilegale de TVA, în cuantum de 2.931.300 lei, în anul 2010, către SC MARCONF SRL Piatra Olt, unde director era „asociatul” lor, Gheorghe Bădiţă, operaţiune la care cei doi au „pus umărul” prin intervenţii la funcţionari publici din cadrul DGFP Olt. Rambursarea de TVA a fost solicitată ca urmare a unor tranzacţii fictive şi a fost acordată cu sprijinul organelor fiscale, în speţă Florin Bîlteanu, director executiv adjunct, Ion Encescu, director al Administraţiei Finanţelor Publice Pentru Contribuabili Mijlocii (AFPCM) Olt, şi consilierii superiori Anastasia Lioveanu şi Gheorghiţa Prunişoară din cadrul DGFP Olt. De altfel, la percheziţia efectuată de lucrătorii DGA au fost găsite în biroul Gheorghiţei Prunişoară documente contabile ale SC MARCONF SRL Piatra Olt care nu ar fi trebuit să se găsească la aceasta, societatea fiind actualmente în lichidare judiciară.

Mai mult, s-a stabilit că şi cei doi băieţi ai lui Florian Buzatu, până de curând  director al SIF Oltenia, Mihai Răzvan Buzatu şi Bogdan Alexandru Buzatu, în perioada 2008-2010 au încheiat contracte de prestări servicii pază cu SC ROEDIL SRL Slatina. Potrivit procurorilor, cei doi, în calitate de directori generali la SC UNIVERS SA Râmnicu Vâlcea, respectiv SC VIDRARU SA Curtea de Argeş, au urmărit prin încheierea contractului de prestări servicii / pază justificarea scoaterii nelegale, din patrimoniul societăţilor, a unor importante sume de bani, mai ales dacă ţinem seama de faptul că valoarea plătită de ambele societăţi către firma lui Lazăr era de 75 de ori mai mare faţă de cât cer alţi furnizori de servicii de pază.

Având în vedere toate aceste fapte, dar şi altele, la probarea cărora încă se lucrează, anchetatorii au solicitat instanţei arestarea preventivă a celor zece persoane. Curtea de Apel Craiova se va pronunţa în acest caz luni.