Controale în târg

0
821

În această dimineață, polițiști din cadrul Secției 2 Poliție Craiova au desfăşurat o acţiune în zona adiacentă târgului 1 Mai, pentru a se asigura că sunt respectate măsurile impuse în contextul stării de alertă.

Astfel, poliţiştii au verificat modul în care sunt respectate măsurile individuale de protecție, respectiv portul măștii de protecție.

Poliţiştii au depistat 9 persoane care nu au respectat măsurile individuale de protecţie, respectiv nu au purtat masca de protecție sau au purtat-o necorespunzător, fiind astfel aplicate 9 sancţiuni contravenţionale, în valoare de 1500 de lei.

Și ieri, poliţiştii au desfăşurat activităţi de verificare în aceeaşi zonă, împreună cu jandarmi din cadrul I.J.J., reprezentanți ai I.S.U. Dolj și D.S.V.S.A., fiind aplicate 11 sancţiuni contravenţionale.