UE aprobă un plan de apărare

0
414

state-ue--state-nato_56164000Planul de apărare adoptat de Uniunea Europeană ar permite pentru prima dată trimiterea unor forţe de reacţie rapidă în afara teritoriului UE, transmite Reuters, citată de Agerpres. Demersul consolidează voinţa europeană de acţiune independent de Statele Unite, notează jurnaliştii străini.

Planul conturat de miniştrii de Externe şi ai Apărării din cele 28 de state membre ar reglementa trimiterea de forţe pentru stabilizarea situaţiilor de criză înainte ca astfel de misiuni să fie preluate de “Căştile albastre” ale ONU.

Europa trebuie să fie capabilă să acţioneze pentru propria securitate, a declarat presei ministrul francez al Apărării, Jean-Yves Le Drian. “Astfel, Europa va putea face un pas în direcţia autonomiei strategice“.

Reprezentanţii Franţei şi Germaniei, alături de şefa diplomaţiei UE, Federica Mogherini, au fost promotorii eforturilor pentru ceea ce se numeşte în jargonul de la Bruxelles “independenţă sporită faţă de Washington“.

Planul adoptat luni este un document de 16 pagini, cu sarcini şi obiective, dar multe dintre acestea nu pot fi implementate decât cu cheltuieli suplimentare.

Cu toate acestea, apreciază Reuters, pasul este deosebit de important după comentariile lui Trump din timpul campaniei electorale. Viitorul şef al Casei Albe a criticat nivelul redus al cheltuielilor militare al unora din membrii europeni ai NATO.

Potrivit lui Mogherini, guvernele statelor membre UE sprijină utilizarea unor grupuri de luptă cu efective de câte 1.500 de militari, care sunt operaţionale din 2007, dar care nu au fost încă trimise în misiuni.

Planul ar urma să fie semnat în decembrie, iar detaliile financiare vor fi probabil discutate anul viitor.

Sumele sunt foarte mici faţă de cele 18 miliarde de dolari pe care Statele Unite intenţionează să le investească în tehnologii noi în următorii 5 ani, observă Reuters.