Ionel Petrescu, noul director al Direcţiei de Taxe şi Impozite

1
609

Noua conducere care a fost instalată la Direcţia de Taxe şi Impozite a Primăriei Craiova promite condiţii mai bune pentru achitarea obligaţiilor la bugetul local. Pentru plăţile la ghişee, contribuabilii îşi vor putea ridica bonuri de ordine de la automate, evitându-se, în felul acesta, aglomeraţia. Certificatele de atestare fiscală pentru persoanele fizice vor fi eliberate pe loc,  şi nu în 48 de ore, ca până acum.

Viceprimarul Craiovei, Florentin Tudor, l-a prezentat, ieri, în cadrul unei conferinţe de presă, pe noul director al Direcţiei de Taxe şi Impozite a Primăriei Craiova. Acesta se numeşte Ionel Petrescu şi provine din cadrul Direcţiei Generale a Finanţelor Publice Dolj, fiind recomandat de către autorităţi ca un specialist al cifrelor. ”Are o experienţă bogată, vine din sistem, deci cu o expertiză profesională bună. Am încercat să găsim persoana potrivită pentru a putea pune lucrurile la punct în cadrul Direcţiei”, a declarat viceprimarul Craiovei. O perioadă de timp, după demisia fostului director, Sorin Marcu, Direcţia de Taxe şi Impozite a fost condusă prin interimat de directorul adjunct, Rodica Ţenea.

Automatele vor veni în zilele următoare

Potrivit autorităţilor locale, pentru impulsionarea încasărilor, în cadrul Direcţiei de Imnpozite şi Taxe au fost implementate şi câteva măsuri. Prima se referă la montarea unor aparate care eliberează bonuri de ordine pentru cetăţenii plătitori de taxe şi impozite sau care solicită alte servicii oferite de către Direcţie. „În  perioada următoare, veţi vedea acele aparate cum funcţionează. Nu fac altceva decât să elibereze bonuri de ordine pentru ca toţi cetăţenii municipiului Craiova să ştie exact la ce ghişeu şi a câta persoană este în momentul în care a ajuns acolo”, a spus viceprimarul Florentin Tudor. Sistemul programărilor pe bază de bon de ordine se practică, de regulă, de către unităţile bancare.

Vechea procedură era greoaie, recunosc autorităţie

O altă măsură pe care au anunţat-o reprezentanţii municipalităţii se referă la eliberarea certificatelor fiscale. Potrivit lui Florentin Tudor, aceste documente se vor elibera pe loc, ş nu în termen de 48 de ore cum se proceda până acum. „Din acest moment, am încercat să simplificăm procedurile şi să găsim soluţi pentru ca aceste certificate să fie eliberate mult mai repede, iar cei care au nevoie de ele să intre în posesia lor imediat, atunci când s-au prezentat. Dacă până acum  procedura era destul de greoaie”. După ce se depunea a la registratură, cerere trebuia să ajungă la un serviciu de specialitate, iar de aici la director pentru a-şi pune semnătura şi ştampila. Abia după aceea se întorcea la registratură, de unde era ridicată de solicitant.

Doar cererile cu probleme nu se vor elibera pe loc

Conform noii proceduri, craiovenii care doresc să obţină un certificat fiscal trebuie să se prezinte la ghişeul nr. 3 sau nr.4, care este suplimentar, cu o cerere în acest sens. „Operatorul îi identifică în sistem rolul nominal unic al contribuabilului, vizualizează patrimoniul acestuia şi verifică dacă s-a înregistrat corect bunul pentru care se solicită certificat. Se încasează apoi taxa pentru eliberarea certificatului, se plătesc taxele restante, dacă există, şi după aceea se eliberează pe loc documentul”, a precizat noul director, Ionel Petrescu. Pentru situaţii deosebite, când patrimoniul necesită unele modificări, cererea se înregistrează în programul de registratură şi se eliberează ulterior efectuării corecţiilor necesare, în timpul legal.

Marii datornici au fost somaţi

Directorul Ionel Petrescu susţine că aceste îmbunătăţiri din sistem vor face să crească nivelul colectării taxelor şi impozitelor la 85%. Pentru recuperarea banilor, noua conducere a Direcţiei de Taxe şi Impozite a Primăriei Craiova a precizat că au fost trimise la debitori somaţii, propriri şi titluri executorii. „Previziunile noastre sunt optimiste. I-am invitat pe principalii datornici, persoane juridice, am purtat discuţii cu dânşii ţi le-am explicat faptul că trebuie să înţeleagă că au obligaţia să vireze aceşti bani la bugetul local. Unii dintre ei au înţeles şi au şi virat, alţii urmează să vireze aceşti bani la bugetul local, deci perspectivele, zic eu, sunt îmbucurătoare, adică putem să contăm pe faptul că se va încasa”. Printre cei mai mari datornici se află SNCFR, cu o restanţă de 26 miliarde de lei şi fosta regie de termoficare, cu un debit de 42 miliarde de lei.

1 COMENTARIU

  1. Da’ pe motoflâcul acela de la DGFP Dolj când îl dchimbă? Că m-am săturat de mutra lui bleagă şi de vocea de castrat.

Comments are closed.