Magyar Hîrlap redă o declaraţie a lui Peter Szijarto, şeful diplimaţiei de la Budapesta şi un fidel al premierului Viktor Orban: „Când UE a început pregătirea militarilor ucrainieni ne-am abţinut constructiv, menţionând că nu suntem de acord cu această operaţiune. Periculoasă pentru că poate contribui la escaladarea războiului şi adâncirea conflictului dintre UE şi Rusia, fără a-i împiedica pe ceilalţi să desfăşoare o astfel de operaţie. Dar acum, UE vrea să delege consilieri militari la Kiev, ca parte a acestei operaţiuni. Ceea ce depăşeşete liniile roşii”. Viktor Orban, a cărui ţară deţine preşedinţia rotativă a Consiliului UE, are o relaţie tensionată cu Comisia Europeană, de mai multă vreme, dar parcă niciodată n-a fost aşa de încinsă. Premier continuu, din 2010, practic cel mai longeviv lider dintre „cei 27”, Viktor Orban se află „la cuţite” cu Ursula von der Leyen, deşi nici cu predecesorul acesteia, Jean Claude Juncker, n-a fost „pe roze”. Este de acum considerat un specialist în obstrucţionări, graţie regulii unanimităţii şi în contact permanent cu Moscova blochează de mai bine de un an alocarea a 6,6 miliarde euro, din partea statelor membre pentru Ucraina. De asemenea, nu se uită că a blocat negocierile timp de o săptămână, cu privire la plata unui ajutor financiar, până în 2027, de 50 miliarde euro către Ucraina. Lucrurile au devenit mai clare săptămâna trecută, mai exact miercuri 9 octombrie a.c. când Ursula von der Leyen l-a atacat cu o violenţă teribilă, în Parlamentul European de la Strassbourg, unde Viktor Orban prezenta priorităţile preşedinţiei maghiare, reproşindu-i acestuia, între altele, deturnare de fonduri, automulţumire faţă de Moscova şi Beijing ş.a.m.d.. Viktor Orban n-a rămas dator, dar pentru Bruxelles este „un paria”. A fost una dintre cele mai vii dezbateri pe care le-a văzut Parlamentul European, în ultimii ani. Confruntarea a fost programată. Ursula von der Leyen, realeasă cu sprijinul PPE (dominat de CDU-ul german) nu a găsit argumentele potrivite pentru a contracara liderul puternic de la Budapesta, pentru care tot ce vine de la Bruxelles este periculos. Ar fi putut insista pe progresele economice realizate de Ungaria, de la intrarea în UE, detalia abuzurile guvernelor succesive ale lui Orban privind libertatea presei. Opţiunile ei pentru a-l ataca în privinţa statului de drept şi imigraţiei au fost pentru nu puţini analişti discutabile. Este corect să repetăm că dreptul comunitar este obligatoriu pentru statele membre, dar ocultarea resentimentelor pe care standardele de la Bruxelles şi organismele de control supranaţionale le trezesc este o greşeală. Succesul recent al extremei-drepte anti-imigraţie, din întreaga Europă, nu poate fi trecut cu vederea. Grupul de extremă-dreapta l-a aplaudat, în timp ce partidele pro-europene au făcut acelaşi lucru, dar la discursul lui Von der Leyen. Criticat că nu şi-a îndeplinit angajamentele asumate de UE în 2022 de a pune capăt dependenţei de combustibilul fosil de la ruşi, Orban a acuzat-o pe Von der Leyen de transformarea Comisiei Europene într-o armă politică. Dorinţa lui Orban de a nu-l enerva pe Vladimir Putin, relaţiile privilegiate cu Donald Trump, convingerea că pacea trebuie să revină în Ucraina, refuzul privind azilul şi migraţia sunt teme de discuţie şi nimic mai mult. Noţiunea lui Orban de tabere fixe pentru migranţi, în afara graniţelor externe ale UE, a devenit din ce în ce mai populară în rândul statelor membre. Descrise eufemistic ca „centre de întoarcere” sau puncte fierbinţi acestea ar echivala cu ţarcuri „de prijonire” create pentru oamenii scăpaţi de război, persecuţii ş.a.m.d.. Oricum, un acord între Giorgia Meloni şi Rama, premierul albanez, a devenit operaţional. Pentru Viktor Orban, UE este implicată de două fronturi: unul privind migraţia ilegală şi al doilea povara financiară necondiţionată, pe scară largă, pentru Ucraina. În relaţii excelente cu Vladimir Putin, liderul de la Budapesta mizează pe victoria lui Donald Trump în alegerile prezidenţiale din SUA. A câştigat simpatia acestuia, care l-a şi primit la Mar-a-Lago după turneul „Kiev-Moscova-Beijing”, ce a înfuriat-o pe Von der Leyen. Cum Donald Trump consideră „orbanismul” o sursă de inspiraţie, Von der Leyen nu poate fi prea liniştită. A fost o vreme când Fidesz-ul lui Orban era afiliat PPE, dominat de CDU-ul german, dar acum este cooptat în al treilea grup parlamentar ca mărime „Patrioţii pentru Europa”, cu 83 eurodeputaţi, condus de Jordan Bardella. În PPE se află însă principalul adversar al lui Orban, Peter Maghiar, dezertor de la Fidesz. Într-un fel cu totul particular alegerile prezidenţiale din SUA au pentru Orban o miză imensă, după ce până acum a îmbrăţişat cu abilitate proverbul francez „reculer pour mieux santer” (retrage-te ca să poţi sări mai bine). Paul Lendvai în cartea sa „Ungaria lui Orban” (ed. Polirom, 2017) descrie pe larg ce e cu acest dans al păunului, folosit în titlu.
