Primăria Craiova a început distribuirea cererilor de acordare a ajutoarelor pentru încălzirea locuinței. Ca și până acum, craiovenii vor beneficia de reduceri la facturile de căldură în funcție de veniturile pe care le dețin. Cererile se ridică, după caz, de la sediul asociațiilor de proprietari sau de la sediul de Asistență Socială din strada „Mitropolit Firmilian”, nr. 14.
Începând de ieri, craiovenii care intenționează să solicite un ajutor de căldură pentru lunile reci din această iarnă pot să ridice, de ieri, formularele pe care trebuie să le completeze, mai apoi, pe propria răspundere. Ca și până acum, aceste formulare se distribuie în funcție de modalitatea prin care aceștia se încălzesc și sunt disponibile în locuri diferite. Astfel, craiovenii care locuiesc la bloc și se încălzesc cu agent termic găsesc formularele necesare la sediul asociațiilor de proprietari.
Cererile pentru agent termic se ridică de la asociații
Cealaltă categorie de beneficiari sunt craiovenii care se încălzesc cu gaze naturale, lemne, cărbuni și energie electrică, în cazul acestora cererile fiind programate să se ridice de la sediul Asistenței Sociale de pe strada „Mitropolit Firmilian”, nr. 14, de luni până joi, între orele 8.00 – 13.00 şi vineri între orele 8.00 – 10.00. Potrivit autorităților, cererile se ridică până la data de la 20 noiembrie, pentru ca solicitanții să poată să beneficieze de ajutoare de căldură și pentru luna respectivă. În continuare, se va proceda pe același principiu, cererile urmând să fie depuse, lunar, până pe data de 20 a fiecărei luni, pentru perioada rămasă a sezonului rece.
Cererile pentru lemne, la sediul de pe strada „Mitropolit Firmilian”
De ajutorul bănesc pentru încălzirea locuinţei cu gaze naturale pot beneficia familiile şi persoanele singure care realizează venituri de până la 615 lei pe membru de familie, ajutor bănesc stabilit în funcţie de venitul net lunar, caz în care primesc o subvenție de 20 de lei. Cea mai mare subvenție – de 262 de lei – o primesc familiile care înregistrează un venit de 155 de lei, pe membru.
De ajutorul bănesc pentru încălzirea locuinţei cu lemne, cărbuni, combustibili petrolieri pot beneficia familiile şi persoanele singure, care realizează venituri de până la 615 lei pe membru de familie, ajutor bănesc stabilit în funcţie de venitul net lunar, caz în care primesc o subvenție de 20 de lei. Cea mai mare subvenție care se acordă pentru această categorie de beneficiari este de 54 de lei, lunar, și se acordă la un venit de 155 de lei, pe membru de familie.
Compensație de 100% la factura de căldură
Cei mai mulți dintre beneficiari sunt craiovenii care locuiesc la bloc și se încălzesc cu agent termic. Potrivit autorităților, aici, cea mai mare compensație – de 100% din factura termică, adică încălzire gratuită – este acordată craiovenilor care beneficiază de ajutoare sociale, prin Legea 416. O scutire de 90% din factură este calculată craiovenilor cu venituri considerate foarte mici, de 155 de lei pe membru de familie; 80% – pentru venituri între 155,1 lei și 210 lei; 70% – pentru venituri între 210,1 lei și 260 de lei; 60% – pentru venituri între 260,1 de lei – 310 de lei; 50% – pentru venituri între 310,1 de lei și 355 de lei; 40% – pentru venituri între 355,1 de lei și 425 de lei; 30% – pentru venituri între 425,1 de lei și 480 de lei; 20% – pentru venituri între 480,1 de lei și 540 de lei; 10% – pentru venituri între 540,1 de lei și 615 lei. Cea mai mică subvenție este de 5% și se acordă pentru venituri cuprinse între 615,1 de lei și 786 de lei.
Acest site utilizează cookie-uri | Folosim cookie-uri pentru a personaliza conținutul și anunțurile, pentru a oferi funcții de rețele sociale și pentru a analiza traficul. De asemenea, le oferim partenerilor de rețele sociale, de publicitate și de analize informații cu privire la modul în care folosiți site-ul nostru. Aceștia le pot combina cu alte informații oferite de dvs. sau culese în urma folosirii serviciilor lor. În cazul în care alegeți să continuați să utilizați website-ul nostru, sunteți de acord cu utilizarea modulelor noastre cookie.Sunt de acord