Turneul național „100 x Enescu” va ajunge, săptămâna viitoare, la Craiova

0
757

Craiovenii sunt așteptați miercuri, 24 octombrie, ora 19.00, în sala Filarmonicii „Oltenia”, la unul dintre cele mai insolite evenimente muzicale ale toamnei: concertul din cadrul Turneului național „100 x Enescu”, organizat de dirijorul Cristian Lupeș și Bucharest Festival Orchestra. Publicului îi este propusă o inedită apropiere de muzica contemporană românească, refăcând celebrul turneu pe care tânărul George Enescu îl iniția și susținea anual, cu mai bine de un secol în urmă, pentru a stimula creația muzicală românească. Programul cuprinde Dansuri românești de Bela Bartok, 5 of Millenium de Liviu Dănceanu, Octuor op. 7 de George Enescu. Biletele se pot achiziționa de la Agenția Filarmonicii „Oltenia”, de luni până vineri, între orele 10.00-18.00, dar și în ziua concertului, în limita locurilor rămase disponible.

Ideea Turneului național „100 x Enescu” de promovare a muzicii contemporane românești în An Centenar i-a venit lui Cristian Lupeș ca o continuare firească, la 100 de ani distanță, a turneelor pe care marele compozitor le susținea pentru a strânge fonduri și a oferi, an de an, Premiul Național de Compoziție „George Enescu” celor mai talentați creatori români de muzică academică.

„În 1918, Premiul Național de Compoziție ajunsese la a cincea ediție. Era un premiu pe care Enescu îl înființase pe când era foarte tânăr (și pe care avea să-l organizeze, timp de mai bine de 30 de ani) observând amploarea pe care o luaseră, la vremea aceea, stilurile muzicale facile – romanțe, vodeviluri, operetă – și dorindu-și să stimuleze și să direcționeze creația muzicală românească spre Vest”, menționează organizatorii turneului. „Am toată încrederea în destinele tinerei muzici românești”, mărturisea Enescu. „Avem talente destule, le-au lipsit numai încurajarea și prilejul să se manifeste. Această credință mi-o întăresc rezultatele obținute de la înființarea premiului meu de compoziție. E o adevărată eflorescență de talente”. („George Enescu – Interviuri”, vol. II, ediție îngrijită de Laura Manolache)

Turneul național „100 x Enescu” – un proiect co-finanțat de Administrația Fondului Cultural Național – duce mai departe, astăzi, la un secol distanță, roadele eforturilor lui George Enescu, reunind în program lucrări semnate de laureați ai Premiului Național de Compoziție „George Enescu” sau compuse de elevi ai acestora. Turneul se desfășoară în perioada 31 august – 8 noiembrie 2018, concerte având loc până acum la Tescani, Satu Mare, Oradea, Cluj-Napoca, Onești și urmând să fie organizate în Craiova (24 octombrie), Sibiu (27 octombrie) și București (23 și 28 octombrie, 8 noiembrie). Instrumentiștii Bucharest Festival Orchestra care vor însufleți turneul sunt Diana Jipa, Cristina Pașa, Tiberiu Branga, Alexandru Marian (vioară); Emanuel Vots, Mădălina Penciu (violă); Bogdan  Postolache, Eduard Zecheru (cello).

Cristian Lupeș, directorul artistic și dirijorul Bucharest Festival Orchestra, este considerat cel mai nonconformist dirijor român al momentului, cu o ascensiune surprinzătoare și atipică, fascinând prin ineditul interpretărilor personale și prin concepte de spectacol neconvenționale. Personalitatea dirijorală „puternică și fermecătoare” (Cristian Mandeal), „hotărâtă și enclitică” (Liviu Dănceanu) provoacă admirație sau controverse, datorită spiritului său artistic. Născut în Onești, a studiat Fizică-Chimie la Universitatea „Babeș-Bolyai” (Cluj) și la Universitatea Bucureşti. Din anul 1999 a studiat la Universitatea Națională de Muzică din București (UNMB), a urmat cursuri de master la Universitatea de Muzică din Viena (în anii 2004 şi 2005), iar în 2012 a devenit doctor în muzică al UNMB.

 

Cristian Lupeș: „Enescu și-a propus ca, din punct de vedere muzical, România să intre în Europa. Și a reușit. Ne vom reaminti atât de inițiatorul, cât și de câștigătorii acestui demers salvator al muzicii academice românești, interpretând, în cadrul turneului, lucrările a trei compozitori români, creatori de școală și vizionari: Bela Bartok – poate cel mai atras compozitor de activitatea de culegere de muzică tradițională și folclor, pe care apoi a teoretizat-o și a introdus-o în propriile lucrări, Liviu Dănceanu – profesor al majorității muzicienilor din cadrul Bucharest Festival Orchestra, un mare compozitor, dar și un scriitor și eseist al problematicilor muzicale teoretice și estetice, și, nu în ultimul rând, George Enescu, vizionarul care a pus bazele compoziției românești de sorginte europeană”.