Se mai fură din păduri

0
3212

Poliţiştii din comuna Valea Stanciului au depistat un bărbat în vârstă de 44 de ani şi o tânără, de 22 de ani, din localitate, în timp ce încercau să sustragă mai mulţi arbori, după ce îi tăiaseră, dintr-o pădure care aparţine Ocolului Silvic Segarcea. De asemenea, tot pe speţa sustragerii de material lemnos, oamenii legii de la Secţia 8 Poliţie Rurală Rast au depistat, în localitate, un bărbat , în vârstă de 40 de ani, din comuna Berevoieşti, jud. Argeş, care achiziţionase şi transporta o cantitate de peste 1,65 mc de lemne de foc, una care nu corespundea cu cea înscrisă în avizul de însoţire, fiind interzisă achiziţionării şi comercializării. Acesta a fost sancţionat contravenţional cu o amendă în cuantum de 12.000 de lei.