Academica BNR la Universitatea din Craiova

0
404

În perioada octombrie – noiembrie 2018, Banca Națională a României organizează, în parteneriat cu Universitatea din Craiova, la sediul Sucursalei Regionale Dolj, o serie de patru seminare dedicate reprezentanților mediului academic care activează în domenii non-economice (cadre didactice, doctoranzi, masteranzi ai Universităţii).

Lucrările primului seminar vor fi deschise miercuri, 17 octombrie 2018, ora 10:00, la sediul Sucursalei Regionale Dolj a BNR.

Evenimentele, care fac parte dintr-un proiect mai amplu al băncii centrale intitulat „Academica BNR”, vor fi organizate sub forma unor sesiuni de prezentări şi dezbateri, în care specialiști în domeniul financiar-bancar (experți din cadrul BNR şi cadre didactice universitare) vor aborda, în dialog cu participanții, teme generale de interes referitoare la actualitatea economică și financiară, trecerea la euro, precum și aspecte fundamentale legate de rolul şi funcţiile băncii centrale,instrumente de plată,curs valutar, supraveghere și reglementare bancară etc.

Programul seminarelor va fi disponibil pe website-ul BNR (http://www.bnr.ro/Academica-7873.aspx), alături de alte informații privind proiectul Academica BNR 2018.