Trei pietoni accidentaţi pe trecere

0
340

Trei persoane, între care un băieţel de trei ani, au fost rănite, duminică, în timp ce traversau regulamentar, pe trecerea de pietoni, „Calea Bucureşti” din Craiova. Autorul accidentului, un craiovean de 18 ani, s-a ales cu dosar penal.

Conform poliţiştilor Biroului Rutier Craiova, duminică, în jurul orei 11.30, în Craiova, pe „Calea Bucureşti”, Cezar Istrate, de 18 ani, din Craiova. în timp ce conducea un autovehicul Peugeot Partner, ajuns la trecerea de pietoni de la intersecţia cu strada „Nicolae Bălcescu”, pe fondul neatenţiei şi lipsei de experienţă (pentru că nu are permisuld e conducere decât de câteva luni), nu a acordat prioritate de trecere pietonilor care traversau strada regulamentar, pe marcajul pietonal, accidentându-i pe Marius Căpitanu, de 33 de ani, pe fiul său, Cristian, de 3 ani, şi pe Constantin Constantin, de 44 de ani, toţi din Craiova. Toţi trei au primit îngrijiri medicale şi, din fericire, au scăpat cu răni care nu le pun viaţa în primejdie.

„În cauză s-a întocmit dosar penal, cercetările fiind continuate sub aspectul comiterii infracţiunii de vătămare corporală din culpă”, a precizat agent principal Amelia Căprărin, din cadrul Biroului de presă al IPJ Dolj.